Secretarul de Securitate Internă din SUA se teme de tot ce-i mai rău. Teroriştii pregătesc un atac de amploarea 9/11

Publicat:

Elaine Duke, secretarul în exerciţiu pentru Securitate Internă din SUA, a avertizat, joi, că Stat Islamic (SI) şi alte organizaţii teroriste plănuiesc atacuri pe teritoriul Statelor Unite precum cel care a avut loc la 11 septembrie 2001, comis de militanţii Al Qaida, relatează The Independent, potrivit mediafax.

Secretarul în exerciţiu pentru Securitate Internă din SUA a precizat că jihadiştii se folosesc de atacuri de mică amploare, precum atacuri cu vehicule sau cu cuţit, pentru a obţine finanţări şi pentru a-şi motiva militanţii.


Citeşte şi: Parlamentarii europeni ÎNĂSPRESC regulile privind confidenţialitatea online

”Ameninţarea este încă serioasă”, a declarat Duke, prezentă la un eveniment organizat de Ambasada SUA din Londra.

”Organizaţiile teroriste, fie că vorbim de SI sau de altele, doresc să producă o explozie mare precum cea din 11 septembrie 2001. Ei vor să deturneze un avion, serviciile de informaţii sunt sigure de asta. Cu toate acestea, reţelele teroriste încearcă să se menţină vizibile, aşa că recurg la atacuri de mică amploare. Scopul lor este să instaureze panică şi teroare”, a adăugat Duke.

Comentariile secretarului în exerciţiu pentru Securitate Internă din SUA vin la o zi distanţă de un avertisment dat de şeful MI5, care a precizat că Marea Britanie întâmpină cea mai gravă ameninţare teroristă din toate timpurile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.