StiripesurseȘtirile zileiSecretarul de stat Rex Tillerson dezminte relatările postului NBC şi afirmă...

Secretarul de stat Rex Tillerson dezminte relatările postului NBC şi afirmă că nu s-a gândit niciodată să demisioneze

Publicat:

Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat miercuri că nu a intenţionat niciodată să demisioneze, precizând că este în prezent la fel de dedicat agendei preşedintelui Donald Trump aşa cum era atunci când a preluat funcţia de şef al diplomaţiei americane, relatează Reuters. 

‘Nu m-am gândit niciodată să demisionez’, a declarat Rex Tillerson la Departamentul de Stat. ‘Voi fi aici atât timp cât preşedintele va considera că pot fi util pentru atingerea obiectivelor sale’, a mai spus şeful diplomaţiei americane.

Tillerson a făcut aceste declaraţii după ce NBC News a relatat miercuri că vicepreşedintele american Mike Pence şi alţi importanţi oficiali au intervenit în luna iulie pentru a-l convinge pe şeful diplomaţiei americane să nu demisioneze din cauza tensiunilor tot mai mari cu preşedintele Donald Trump.

Postul NBC a susţinut că îşi sprijină această relatare pe informaţiile pe care i le-ar fi oferit12 actuali sau foşti membri ai administraţiei Trump şi alte persoane apropiate preşedintelui american, fără să-i precizeze, invocând că aceştia ar fi vorbit sub protecţia anonimatului.

‘Uau, atât de multe ştiri false astăzi. Nu contează ce fac sau ce spun, ei nu vor scrie niciodată adevărul. Fake News Media este în afara oricărui control!’, a scris Trump pe Twitter miercuri dimineaţă după ce NBC a făcut publică această informaţie. Într-o nouă postare, după precizările lui Tillerson, el a cerut acestui post să prezinte scuze.


Totuşi, Trump a părut că i-a ştirbit din autoritate lui Tillerson la sfârşitul săptămânii trecute când a scris pe Twitter că secretarul de stat american ‘îşi pierde timpul’ încercând să negocieze cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un în legătură cu programele nuclear şi balistic ale Phenianului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bruce Springsteen, premiat la Festivalul Tribeca de la New York pentru activism social

Cântărețul american Bruce Springsteen a primit sâmbătă noapte premiul pentru activism social „Harry Belafonte Voices for Social Justice”, în cadrul Festivalului Tribeca de la...

De ce vârsta mijlocie devine tot mai dificilă pentru americani

Pentru mulți americani, vârsta mijlocie aduce cu ea singurătate, depresie și o memorie mai slabă decât a generațiilor anterioare. Un nou studiu explică motivul...

Minunea biblică a înmulțirii pâinilor și peștilor, explicată prin matematică

Poate matematica să ofere o explicație pentru una dintre cele mai cunoscute minuni biblice? Daniel Onofrei, profesor de matematică la Universitatea din Houston, spune...

Cum să recoltezi încontinuu busuiocul și menta pe parcursul verii

Un grădinar dezvăluie modalitatea prin care poți recolta menta și busuiocul pe tot parcursul verii. Ierburile proaspete reprezintă alegerea ideală pentru orice masă, relatează Express. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.