StiripesurseȘtirile zileiSecuritate națională: SUA au revocat vizele a peste 1.000 de cetăţeni...

Securitate națională: SUA au revocat vizele a peste 1.000 de cetăţeni chinezi

Publicat:

Guvernul american a revocat începând din iunie vizele a peste 1.000 de cetăţeni chinezi din motive de securitate naţională, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, potrivit DPA și agerpres.

Vizele au fost revocate pe baza unei proclamaţii prezidenţiale de la 29 mai de a suspenda intrarea în SUA a unor studenţi şi cercetători chinezi consideraţi a reprezenta un risc de securitate.

Citește și: 900.000 de oameni au pierdut lupta cu coronavirusul

“Proclamaţia protejează securitatea naţională a SUA prin limitarea abilităţi (Chinei) de a trimite studenţi şi cercetători chinezi în SUA pentru a fura tehnologii, proprietăţi intelectuale şi informaţii americane pentru a dezvolta capabilităţi militare avansate”, a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

“Studenţii şi cercetătorii universitari de mare risc declaraţi neeligibili prin această proclamaţie reprezintă un mic subgrup din numărul total de studenţi şi universitari chinezi care vin în SUA”, se adaugă în comunicat.


“Continuăm să primim cu bucurie studenţi şi universitari legitimi din China care nu promovează ţelurile Partidului Comunist Chinez de dominaţie militară”, a mai precizat Departamentul de Stat.

Anunţul vine la o săptămână după ce secretarul de stat Mike Pompeo a spus că diplomaţii chinezi de nivel înalt vor avea nevoie de aprobarea guvernului american pentru a vizita campusuri universitare şi pentru a se întâlni cu oficiali locali.

Citește și: Reuniune de urgență UE-Londra privind un proiect de lege controversat

Declaraţia vine de asemenea şi după închiderea Consulatului SUA din oraşul chinez Chengdu în iulie ca răspuns la închiderea Consulatului Chinei din oraşul texan Houston “pentru a proteja proprietatea intelectuală americană şi informaţiile private ale americanilor”.

Aceste decizii de închidere a unor consulate au amplificat tensiunile dintre cele două ţări, ale căror relaţii erau deja încărcate din cauza neînţelegerilor privind legăturile comerciale, pandemia de coronavirus, represiunea autorităţilor în regiunea Xinjiang din vestul extrem al Chinei şi măsurile Beijingului de a reprima protestele prodemocraţie din Hong Kong.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.