StiripesurseSocialSediul central al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a fost reparat...

Sediul central al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a fost reparat și modernizat

Publicat:

Sediul central al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), situat pe strada Gh. Asachi din Chișinău, a fost inaugurat după finalizarea lucrărilor de reparație capitală și modernizare. Investiția a fost realizată cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale, prin proiectul „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”, transmite IPN.

În cadrul proiectului, au fost renovate trei clădiri cu o suprafață totală de peste 15 mii de metri pătrați. Au fost modernizate complet nouă laboratoare de importanță națională, precum și birourile instituției. De asemenea, au fost instalate ascensoare noi și un sistem modern de ventilare și climatizare. Costurile totale ale lucrărilor se ridică la 173,5 milioane de lei.

Citește și: Șapte cămine studențești vor fi renovate integral. Investiția ajunge la 15 milioane de euro

Ministerul Sănătății precizează că, pe lângă sediul central al ANSP, au fost renovate și centrele de sănătate publică din Bălți, Cahul și Dondușeni, iar în perioada următoare urmează să fie supuse reparațiilor centrele din Soroca, Orhei și Căușeni.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică este o instituție subordonată Ministerului Sănătății, având rolul de a asigura supravegherea de stat a sănătății publice, prevenirea bolilor, promovarea și protejarea sănătății, monitorizarea stării de sănătate a populației și exercitarea controlului în domeniul sănătății publice.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Acces mai ușor la produse și servicii pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu mobilitate redusă, inclusiv cele cu dizabilități, persoanele vârstnice și cele cu limitări funcționale temporare sau permanente, vor avea acces mai ușor la...

VIDEO Doi traficanţi de droguri minori au fost prinşi în flagrant

Doi minori de 16 și 17 ani din Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de implicare în distribuirea drogurilor sintetice....

Parlamentul primește atribuții noi în timpul stării de urgenţă

Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității autorităților responsabile de gestionarea stărilor de urgență, iar durata acesteia va deveni mai flexibilă. Prevederile se regăsesc...

Fiodor Gagauz şi-a anunţat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei

Fostul deputat Fiodor Gagauz va candida pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. El spune că a luat această decizie după consultări cu locuitorii regiunii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.