Sediul Ministerului Transporturilor din Berlin, ţinta protestelor activiştilor pentru climă

Publicat:

Sediul Ministerului Transporturilor din Berlin a fost vizat marţi dimineaţă de activiştii pentru climă care au blocat intrarea în instituţie şi au aruncat cu vopsea roşie în zona de acces, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Ministerului Transporturilor este cel de-al doilea minister german devenit ţinta activiştilor pentru a doua zi consecutiv în capitala Berlin.


Citește și : TOŢI eurodeputaţii români au votat pentru rezoluţia care susţine aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Alţi protestatari au blocat accesul pe străzile din jurul ministerului, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Nouă activişti s-au lipit de asfalt cu o substanţă adezivă în zona de intrare în minister, în timp ce alţi doi s-au lipit de trotuar, a detaliat poliţia. Ulterior, protestatarii au fost îndepărtaţi de poliţiştii din zonă.

Un număr de 50 până la 60 de persoane au fost implicate în protest. Conform grupării Scientist Rebellion, participanţii au fost 60 de oameni de ştiinţă din 12 ţări europene.

Ei au lipit pe zidurile ministerului articole ştiinţifice despre criza climatică şi au cerut guvernului să introducă politici de protejare a mediului, precum o limită de viteză mai mică pe autostrăzi.

Gruparea Scientist Rebellion se descrie ca fiind o asociaţie de oameni de ştiinţă fondată în 2021, care solicită acţiuni imediate pentru limitarea schimbărilor climatice.

Citește și : NATO și Rusia își arată mușchii. Exercițiile nucleare sunt în desfășurare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.