X

Șefa BNM, întrevedere cu viceministrul nipon pentru Afaceri Internaționale

Șefa BNM, întrevedere cu viceministrul nipon pentru Afaceri Internaționale

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a avut o întrevedere cu viceministrul pentru Afaceri Internaționale în cadrul Ministerului Finanțelor din Japonia, Masato Kanda. Întâlnirea s-a desfășurat în contextul vizitei de lucru a oficialului nipon în Republica Moldova, în perioada 5-6 iunie 2024.

În cadrul întrevederii a avut loc un amplu schimb de opinii pe marginea situației macroeconomice, a evoluțiilor de ultimă oră în economia globală, a relațiilor comerciale și a proiectelor de asistență între Republica Moldova și Japonia, potrivit bnm.md.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Anca Dragu s-a referit, în context, la măsurile de relaxare a politicii monetare aplicate de BNM: „Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară a fost diminuată, succesiv, de la 21,5 la sută în noiembrie 2022 până la 3,6 la sută în luna mai 2024, ceea ce contribuie semnificativ la creșterea apetitului investițional în Republica Moldova, implicit, creează cadrul propice pentru o dezvoltare economică pe principii sustenabile ”. „Contextul macroeconomic s-a îmbunătățit, inflația a revenit în coridorul țintei anuale de 5,0%” a mai adăugat guvernatoarea băncii centrale.

De asemenea, Anca Dragu a subliniat că sistemul bancar moldovean este unul stabil și rezilient în fața șocurilor generate de crizele geopolitice, asigurând în același timp un mediu propice pentru investitori.

Alături de SUA și UE, Japonia contribuie semnificativ la dezvoltarea Republicii Moldova, orientându-și asistența în diverse domenii, inclusiv consolidarea politicilor monetare și dezvoltarea sistemelor financiare.

În vizita sa la Chișinău, Masato Kanda a fost însoțit de Toshitaka Nagase, consilier al viceministrului de Finanțe pentru Afaceri Internaționale, Miki Hayakawa, director adjunct al Biroului Internațional de Coordonare, Yoichiro Yamada, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova și Shiki Hino, al doilea secretar al Ambasadei nipone.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Tags: Anca DraguBNMJaponiaMasato KandaMoldova
Economie