Șefa diplomației britanice, optimistă privind un acord cu UE pentru rezolvarea problemelor din Irlanda de Nord

Publicat:

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a exprimat optimism, vineri, asupra perspectivelor ajungerii la un acord cu Uniunea Europeană privind problemele comerciale apărute în provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit, informează agenţia Associated Press, informează mediafax.

Liz Truss s-a întâlnit vineri cu Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi negociator pe tema Brexit. “Am avut discuţii constructive cu Uniunea Europeană. Acum intenţionăm să trecem la negocieri intense pentru a identifica o soluţie negociată de rezolvare a problemelor foarte reale ale locuitorilor Irlandei de Nord”, a afirmat Liz Truss.


Citește și : Regina Margrethe a II-a, forţa liniştită a Danemarcei

“Cred că putem ajunge la un acord. Eu vreau să înregistrăm progrese. În mod evident, dacă nu înregistrăm progrese, va trebui să căutăm alternative, dar dorinţa mea absolută este să ajungem la un acord funcţional pentru populaţia Irlandei de Nord”, a subliniat Liz Truss.

Într-un comunicat comun, Lizz Truss şi Maros Sefcovic afirmă că discuţiile au fost “cordiale” şi că se vor întâlni din nou pe 24 ianuarie, după negocieri “intense” între delegaţii.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au disensiuni asupra aplicării prevederilor Acordului Brexit. Guvernul de la Londra refuză să aplice controalele vamale la limita administrativă dintre Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, deşi a asumat acest angajament în momentul stabilirii relaţiilor comerciale post-Brexit. Marea Britanie cere modificarea Protocolului.

Citește și : Premierul suedez intră în izolare după un test pozitiv

În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.