Retragerea trupelor ruse din regiunea din stânga Nistrului, precum și din alte regiuni europene reprezintă un aspect esențial în negocierea unei păci durabile nu doar pentru Ucraina, ci pentru întregul continent european, a declarat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, după Reuniunea miniștrilor Apărării din Uniunea Europeană, care a avut loc pe 1 decembrie, la Bruxelles.
Răspunzând la o întrebare legată de includerea în negocierile privind planul de pace pentru Ucraina a subiectului trupelor ruse staționate în regiunea transnistreană a R. Moldova, șefa diplomației Uniunii Europene a subliniat că tema este esențială pentru garantarea păcii pe termen lung în Europa, potrivit radiomoldova.
„Republica Moldova este unul dintre exemplele celor 19 țări pe care Rusia le-a atacat anterior, iar trupele ruse sunt încă prezente acolo. Dacă negociatorii doresc ca războiul să se oprească și să nu se extindă pe alte teritorii, trebuie să ne asigurăm că Rusia nu va mai invada vreodată și își va retrage trupele din regiunile Europei unde mai sunt prezente”, a spus Kaja Kallas.
Ea a precizat că orice acord de pace durabil trebuie să includă și angajamente clare din partea Moscovei: „Este important să vedem ce anume concesionează Rusia și cum contribuie la o pace de durată nu doar în Ucraina, ci și în alte țări din regiune”.
Participarea R. Moldova la programul european SAFE, neconfirmată
Înaltul Reprezentant a confirmat, de asemenea, că Uniunea Europeană își dorește ca Republica Moldova să participe la programul SAFE, dedicat consolidării securității și apărării statelor partenere.
„Avem un acord cu R. Moldova privind parteneriatele în domeniul securității și apărării. Ne străduim ca R. Moldova să fie inclusă acolo unde poate participa activ”, a declarat ea.
Totuși, Kallas a precizat că termenul-limită pentru aderarea la program a fost sfârșitul lunii noiembrie.
„Astăzi este 1 decembrie și nu sunt informată despre depunerea unei solicitări din partea autorităților moldovene”, a menționat oficialul european.
Europa accelerează sprijinul militar și cooperarea industrială cu Ucraina
Potrivit Kajei Kallas, miniștrii Apărării din Uniunea Europeană au convenit asupra necesității intensificării sprijinului militar pentru Ucraina, subliniind că „puterea Kievului pe câmpul de luptă îi întărește poziția la masa negocierilor”.
Peste 187 de miliarde de euro au fost deja furnizați Ucrainei, iar discuțiile de astăzi au scos în evidență urgența unui mecanism multianual de finanțare, considerat crucial pentru rezistența pe termen lung a Ucrainei în fața agresiunii ruse.
Totodată, UE lucrează la extinderea misiunilor sale din Ucraina, parte esențială a pachetului de garanții de securitate. O atenție specială a fost acordată cooperării industriale în domeniul apărării, statele membre angajându-se să sprijine deschiderea unor linii de producție în colaborare cu industria ucraineană. Un exemplu este acordul recent al Țărilor de Jos pentru înființarea unei linii de producție pe teritoriul lor.
Miniștrii au abordat și situația recentelor anchete anticorupție din Ucraina, subliniind că funcționarea instituțiilor anticorupție este un semn de maturitate democratică, iar încrederea publică este esențială în contextul războiului, a mai punctat șefa diplomației europene.
Pe plan intern, discuțiile s-au concentrat pe consolidarea apărării europene, în contextul în care foaia de parcurs pentru pregătirea în domeniul apărării avansează, potrivit Kajei Kallas, iar coalițiile de capabilități – inclusiv pentru apărare aeriană și drone – „proiecte concrete sunt așteptate în prima jumătate a anului viitor”.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
De asemenea, miniștrii au discutat despre Pachetul pentru Mobilitate Militară, considerat vital pentru capacitatea Uniunii de a deplasa trupe rapid pe teritoriul european, precum și despre inițiative strategice precum Supravegherea flancului estic.
Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, în formatul miniștrilor Apărării, s-a desfășurat la Bruxelles sub conducerea Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas. Tema principală a reuniunii a fost sprijinul militar pentru Ucraina, discuțiile fiind precedate de un schimb informal de opinii cu ministrul ucrainean al Apărării, Denis Shmihal, și cu secretarul general adjunct al NATO, Radmila Shekerinska.












