StiripesurseȘtirile zileiTrump: Aceastea au fost alegeri furate

Trump: Aceastea au fost alegeri furate

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump, care, conform proiecţiilor realizate de presă, a pierdut alegerile pentru un nou mandat în faţa democratului Joe Biden, a postat noi mesaje pe Twitter prin care susţine că alegerile au fost “furate”, potrivit news.ro .

“Credem că aceşti oameni sunt hoţi. Maşinile marilor oraşe sunt corupte. Aceastea au fost alegeri furate. Cel mai bun realizator de sondaje din Marea Britanie a scris în această dimineaţă că acestea au fost clar alegeri furate, că este imposibil de imaginat că Biden l-a dep-şit pe Obama în unele dintre statele acestea”, a scris Trump. “Acolo unde a contat, au furat ce le trebuia să fure”, a adăugat el.

Citește și : Joe Biden, cel de-al 46-lea președinte american

Donald Trump a mai notat că voturile şi acuzaţiile de fraudă ar trebui verificate. “Vedem declaraţii că a existat fraudă. Avem o istorie în această ţară de probleme cu alegerile”.

Trump a menţionat că îl îngrijorează faptul că au existat foarte multe voturi trimise prin poştă şi dacă există o problemă în sistem cu privire la autentificarea lor, acest lucru “ar afecta grav alegerile”.


Sâmbătă, după ce presa americană a anunţat că scrutinul a fost câştigat de democratul Joe Biden, Donald Trump a afirmat, într-o declaraţie dată publicităţii de echipa sa de campanie, că alegerile sunt departe de a fi încheiate. El a precizat că începând de luni va depune contestaţii pentru a se asigura că “legile electorale au fost respectate şi câştigătorul a fost ales pe drept”.

Citește și : Obama l-a felicitat pe Biden: ‘Suntem norocoşi că Joe are tot ce trebuie pentru a fi preşedinte’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.