Ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat joi că unul din obiectivele României este stabilirea unui parteneriat strategic cu Ucraina, iar o relație solidă presupune un dialog pe toate temele, inlcusiv pe drepturile persoanelor ce aparțin minorităților naționale. Afirmația a fost făcută în contextul întâlnirii de miercuri cu ministrul ucrainean de Externe Andrii Sybiha, care a avut loc la Haga.
”Am reconfirmat angajamentul nostru comun de a ridica relațiile noastre bilaterale la Parteneriat Strategic și de a lucra îndeaproape pentru a extinde în continuare cooperarea. Un dialog deschis și constructiv pe toate temele, inclusiv pe tema drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, este esențial pentru dezvoltarea unei relații solide, orientate spre viitor, între România și Ucraina. Am dat din nou asigurări privind sprijinul deplin al României pentru o pace cuprinzătoare, justă și durabilă în Ucraina și pentru avansarea procesului de integrare în UE”, a afirmat Oana Țoiu, pe platforma X, potrivit stiripesurse.
Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova
Anterior, Sybiha a afirmat, tot pe platforma X, că au decis dezvoltare formatul Ucraina – R. Moldova – România, ”inclusiv pentru a contracara împreună amenințările hibride ale Rusiei”.
”Am convenit să consolidăm cooperarea strategică pentru a spori securitatea și prosperitatea pentru ambele noastre națiuni și pentru regiunea extinsă a Mării Negre”, a mai spus Sybiha.
Potrivit unui material documentar de pe site-ul MAE, comunitatea românească reprezintă a treia etnie ca pondere din Ucraina, după ucraineni și ruși. Repartiția numerică a etnicilor români pe zone și localități: în regiunea Cernăuți – 181.780 de românofoni, în regiunea Transcarpatia – 32.152 de etnici români.
În regiunea Odesa, la ultimul recensământ al populației, s-au declarat români 724 de persoane, iar 123.751 – “moldoveni”. Ca urmare a solicitărilor repetate ale părții române, la 18 octombrie 2023, în contextul ședinței comune a Guvernelor României și Ucrainei, executivul de la Kiev a adoptat o hotărâre privind inexistența așa-numitei ”limbi moldovenești”.











