StiripesurseȘtirile zileiŞefa executivului din Hong Kong exclude orice concesii faţă de manifestanţi

Şefa executivului din Hong Kong exclude orice concesii faţă de manifestanţi

Publicat:

Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a exclus vineri orice concesii faţă de manifestanţii pentru democraţie şi a avertizat că protestele pot genera o criză economică gravă, transmite AFP, scrie agerpres.

“În ceea ce priveşte o soluţie politică, nu cred că ar trebui să facem concesii pentru a-i face să tacă pe manifestanţii care comit violenţe”, a declarat Lam în cadrul unei conferinţe de presă, la exact două luni de la începerea protestelor din Hong Kong. După o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, ea a apreciat că impactul economic ar putea fi mai grav decât al epidemiei de SARS (sindrom respirator acut sever) din 2003. “Încetinirea a fost foarte bruscă de data aceasta. Unii au comparat-o cu un tsunami”, a spus ea, adăugând că redresarea va dura mult.

Citește și : Tineri europeni activişti pentru mediu au stabilit revendicări comune pentru limitarea încălzirii globale

Fosta colonie britanică, redată Chinei în 1997, şi-a păstrat rolul de centru financiar internaţional, dar se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimele două decenii, cu manifestaţii aproape zilnice care degenerează frecvent în ciocniri violente între activiştii radicali şi forţele de ordine. Noi proteste sunt anunţate sâmbătă şi duminică.

Temerile se manifestă în special în sectorul turistic, afectat chiar de la aeroport. Compania aeriană Cathay Pacific a anunţat scăderea drastică a numărului de rezervări, agenţiile de voiaj raportează cu până la 50% mai puţine vizite în grupuri organizate, iar mai multe ţări au emis avertismente pentru cetăţenii care intenţionează să călătorească în Hong Kong.


Protestatarii cer demisia şefei executivului şi alegeri libere, dar Lam, numită de guvernul Chinei, este susţinută în continuare de Beijing.

Ameninţările autorităţilor chineze şi arestarea a sute de persoane nu au oprit însă manifestaţiile. Vineri, mii de oameni s-au adunat la aeroportul din Hong Kong, unul din cele mai active din lume, pentru a atrage atenţia vizitatorilor asupra problemelor.

Citește și : Papa Francisc denunță ‘suveranismul și populismul’ din lume

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului, Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la declarațiile publice ale...

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.