Şefii comisiilor pentru afaceri externe din mai multe ţări condamnă ‘agresiunea militară’ turcă din Siria

Publicat:

Preşedinţii comisiilor afacerilor externe din mai multe parlamente, între care Adunarea Naţională franceză şi Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, au condamnat vineri “cu cea mai mare fermitate” ceea ce ei consideră a fi “o agresiune militară” turcă în nord-estul Siriei, potrivit France Presse, scrie agerpres.

“Noi, preşedinţii comisiilor afacerilor externe ale parlamentelor din Germania, Statele Unite ale Americii, Franţa, Regatul Unit şi Parlamentul European, condamnăm în comun şi cu cea mai mare fermitate ofensiva militară turcă în nord-estul Siriei”, scriu semnatarii într-o declaraţie comună.


Citește și : Macron propune înfiinţarea unei ‘înalte autorităţi a vieţii publice’ în urma respingerii candidaturii lui Sylvie Goulard

Semnează declaraţia Marielle de Sarnez, din partea Adunării Naţionale franceze, Eliot Engel, din Camera Reprezentanţilor (SUA), David McAllister din Parlamentul European, Norbert Roettgen din Bundestag (Germania) şi Tom Tugendhat pentru Camera Comunelor (Regatul Unit), potrivit acestei declaraţii transmise AFP de către Marielle de Sarnez.

“Considerăm că această intruziune este o agresiune militară şi o violare a dreptului internaţional. Ofensiva turcă este o sursă de suferinţă pentru populaţiile locale, constrânse să fugă, şi a unei mari instabilităţi în Siria şi în regiunea vecină”, subliniază ei.

“Considerăm că abandonarea kurzilor din Siria este o eroare. Forţele Democratice Siriene (FDS), partenerul nostru în coaliţia internaţională, au contribuit major la succesul luptei încă neterminate împotriva Daesh (acronimul arab al grupării jihadiste Statul Islamic) în Siria şi au făcut aceasta înregistrând pierderi grele”, continuă parlamentarii.

Citește și : Tusk: Armistiţiul turco-american nu este o încetare a focului reală, ci o ‘capitulare’ cerută kurzilor

Ei regretă “profund decizia preşedintelui SUA (Donald Trump) de a retrage trupele americane din nord-estul sirian” şi invită Uniunea Europeană şi statele sale membre să-şi asume responsabilităţi şi să participe la rezolvarea conflictului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.