StiripesurseȘtirile zileiŞeful agenţiei naţionale de presă din SUA a primit interdicţie de...

Şeful agenţiei naţionale de presă din SUA a primit interdicţie de a interveni în conţinutul editorial

Publicat:

Un judecător federal a pronunţat o hotărâre împotriva şefului agenţiei care deţine Voice of America şi alte entităţi de presă finanţate de statul american ce era acuzat că încearcă să le transforme în vehicule de propagandă pentru a promova agenda preşedintelui Donald Trump, informează apnews.com, scrie news.ro .

Decizia îi interzice lui Michael Pack, CEO al U.S. Agency for Global Media, să ia decizii privind personalul angajat şi să intervină în operaţiunile editoriale.

Citește și : ‘Lanțul de frig’, una dintre provocările legate de distribuirea vaccinurilor anti-COVID

Pack, realizator de film conservator, aliat al lui Trump şi fost asociat al lui Steve Bannon, care a fost consilier al preşedintelui, nu şi-a ascuns intenţia de a schimba radical agenţia după ce a preluat conducerea ei în luna iunie.

El a demis conducerile Radio Free Europe/Radio Liberty, Radio Free Asia, Middle East Broadcasting Networks şi Open Technology Fund.


Directorul şi directorul adjunct al Voice of America au demisionat cu câteva zile înainte de concedierile făcute de Pack, care a destitutit şi comitetele de conducere.

Acţiunile lui au fost criticate atât de democraţi, cât şi de republicani în Congres, care controlează bugetul agenţiei de presă.

Procesul a fost deschis luna trecută la Curtea de Justiţie a Districtului Columbia de cinci directori care au fost concediaţi sau suspendaţi din funcţii. Ei l-au acuzat pe Pack şi pe consilierii lui că au încălcat „protecţia statutară”, care apără organizaţiile de presă de interferenţe politice.

Ulterior, Pack a anunţat că a revocat regula de securitate elaborată de Broadcasting Board of Governors. Într-un comunicat publicat pe site-ul agenţiei, el a spus că regula îi interzicea în mod eronat să conducă operaţiuni de transmisiune şi făcea agenţia greu de gestionat.

Judecătoarea Beryl Howell a decis vineri să impună interdicţii preliminare care să îl împiedice pe Pack să ia decizii legat de jurnaliştii angajaţi de agenţie, să comunice direct cu ei şi să conducă vreo anchetă privind conţinutul editorial sau jurnaliştii.

În luna iulie, Pack a ordonat efectuarea unei investigaţii cu privire la publicarea unui pachet video cu Joe Biden, acum preşedinte ales al SUA, pe site-ul VOA. El a spus că segmentul era „pro-Biden” şi că echipa lui are în vedere acţiuni disciplinare împotriva celor responsabili.

Paisprezece jurnalişti de la VOA au trimis, în luna august, o scrisoare managementului în care protestau faţă de acţiunile lui Pack, inclusiv concedierea jurnaliştilor străini şi comentariile lui care denigrau echipa VOA, ceea ce, spuneau ei, pune în pericol credibilitatea entităţii şi a colegilor lor.

Citește și : Mii de persoane au protestat în Franţa împotriva legii care limitează difuzarea de imagini cu poliţişti

„Curtea a confirmat că Primul Amendament le interzice domnului Pack şi echipei lui să încerce să preia controlul asupra acestor entităţi de presă, să ancheteze jurnaliştii pentru pretinse părtiniri şi să încerce să influenţeze sau să controleze conţinutul”, a spus Lee Crain, avocatul reclamanţilor, într-un comunicat.

VOA a fost fondată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar prin statutul dat de Congres trebuie să prezinte publicului internaţional ştiri şi informaţii independente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.