StiripesursePoliticăȘeful APP și administratorul AIC răspund acuzațiilor companiei care a gestionat...

Șeful APP și administratorul AIC răspund acuzațiilor companiei care a gestionat localurile din incinta Aeroportului Internațional Chișinău

Publicat:

Șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari și administratorul interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, Sergiu Spoială, susțin că după preluarea spațiilor în care până ieri au fost amplasate mai multe localuri din incinta aerogări, veniturile obținute de AIC vor fi mai mari decât oferta făcută de „Aerofood”, în mărime de circa 1 milion de euro pe an. Cei doi oficiali au oferit o reacție la acuzațiile aduse de compania respectivă, dar și au explicat ce urmează în timpul apropiat

„Directorul Agenției Proprietății Publice, dat fiind faptul că este fondator al întreprinderii de stat AIC ne-a comunicat la toți că aceste spații, de la 1 martie 2025 vor fi valorificate de Aeroportul internațional Chișinău. Nu este vorba despre schimbarea unui locatar pe altul. Toate spațiile de alimentație publică în cadrul Aeroportului vor fi valorificate de însăși AIC. Decizia a fost luată de conducerea întreprinderii AIC, pe lângă administrator există și un consiliu de adminitrare și un factor de decizie, care e fondatorul”, a declarat Sergiu Spoială, administratorul interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, potrivit unimedia.info.

Citește și: Femeile din Moldova sunt plătite cu mult mai puţin decât colegii lor bărbaţi

Întrebat cât de bine este pregătit Aeroportul de a prelua spațiile respective, în condițiile în care este vorba despre alimentație publică, Spoială a răspuns: „Această decizie nu a fost luată acum 2-3 zile și spun cu toată certitudinea că AIC este pregătit pentru valorificarea acestor spații. Totodată, ne cerem scuze față de pasageri, pentru perioada de tranziție, care nu va dura foarte mult timp. Dacă locatarul ne va preda spațiile imediat, înseamnă că imediat AIC începe valorificarea acestor spații”.

„Ne dăm seama de ce s-au produs atâtea atacuri în mass-media nu exlcudem că în perioada următoare va fi o campanie de denigrare și de aducere a unor insinuări, că nu a fost suficient de ferbinte cafeaua sau că plăcinta nu a fost suficient de caldă. Nu excludem că vor fi și alte provocări, dar vrem ca informația să fie redată corect. O săptămână sau două vor fi unele incomodități, dar suntem siguri că în scurt timp, aceste servicii vor fi prestate nu mai puțin calitativ de către AIC”, a adăugat Roman Cojuhari.


„Noi am văzut că administrația AIC a făcut foarte bine față, acuș avem doi ani, tuturor proceselor ce țin de administrarea acestui obiectiv strategic. De aceea, a fost luată decizia și suntem siguri că echipa de la aeroport va face față în administrarea acestor spații, pentru a obține venit maxim, așa cum ne-am dorit de la bun început, când am anunțat procesul de valorificare a acestor spații. Dat fiind faptul că nu am avut o concurență, pentru a da la un preț cât se poate de mare aceste spații și văzând care sunt veniturile generate astăzi de aceste spații, având nevoie de seruse financiare pentru dezvoltarea sistemului aeroportuar în RM, a fost luată decizia ca Aeroportul să administreze și gestioneze aceste spații și să aducă banii în bugetul AIC și al țării”, a mai adăugat Cojuhari.

Spoială declară că oferta AEROFOOD de 1 milion de euro este mai mică față de veniturile pe care le poate obține AIC: „Vizibil putem spune că a început procesul de evacuare, dumnealor împachetează unele bunuri, probabil pentru a le scoate. Noi vom duce o comunicare cu ei în limitele legislației RM, ca în termeni cât mai restrânși, aceste spații să fie eliberate. Despre necesitatea eliberării acestor spații eu au fost anunțați la 7 februarie, iar oferta lor comercială a fot făcută la data de 15 februarie. Îmi pare foarte rău că dumnealor nu au venit cu această propunere acum doi ani. Ce ține de cuantumul acestei oferte comerciale, să ne uităm la datele de pe statistică, ce venituri declară ei, Suntem ferm convinși că această cifră ca venit o vom depăși noi, AIC”.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

„Doar în 2023, compania care gestionează toate spațiile de alimentație publică și pe care le va gestiona Aeroportul a obținut un venit de circa 180 milioane lei și profit de 38 de milioane. Respectiv, noi înțelegem că AIC ar putea obține un profit din gestionarea acestor spații mai mare decât oferta menționată”, a adăugat șeful APP.

Acum două zile, compania „Aerofood”, care administrează mai multe localuri în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, anunța despre sistarea activității, din data de 28 februarie, a restaurantului Plai, aflat la al doilea etaj, precum și a unității de alimentație publică „Aero Cafe” și a Business Lounge, din zona sterilă a aerogării. Totodată, compania comunica despre faptul că va începe evacuarea bunurilor care îi aparțin. Asta după ce AIC ar fi refuzat o ofertă de 1 milion € pe an de la Aerofood.

Totodată, compania „Aerofood” a cerut Aeroportului să înceteze „blocarea abuzivă a procesului de evacuare a bunurilor” și i-a acuzat pe șefii de la AIC și APP de manipularea opiniei publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.