StiripesurseȘtirile zileiŞeful armatei SUA încearcă să iasă BASMA CURATĂ după ce s-a...

Şeful armatei SUA încearcă să iasă BASMA CURATĂ după ce s-a aflat că era dispus să ignore ordinul lui Trump

Publicat:

Şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, a dezminţit miercuri că şi-a depăşit atribuţiile telefonându-i omologului său chinez la sfârşitul mandatului lui Donald Trump, informează AFP, potrivit agerpres.

“Aceste apeluri (telefonice) către chinezi şi altele în octombrie şi ianuarie erau conforme atribuţiilor şi responsabilităţilor sale, şi erau menite să transmită asigurări pentru menţinerea stabilităţii strategice”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Statului Major, colonelul Dave Butler, într-un comunicat.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în China (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

La rândul său, preşedintele american Joe Biden a declarat că are “o mare încredere în generalul Milley”, în tip ce parlamentari republicani au cerut ca şeful Statului Major să fie demis din funcţie.

Generalul Milley se află în centrul unei polemici după dezvăluiri făcute de doi jurnalişti ai Washington Post, Bob Woodward şi Robert Costa, cu privire la contactele sale cu omologi chinezi, înainte şi după ultimele alegeri prezidenţiale din SUA, din cauza îngrijorărilor sale cu privire la sănătatea mintală a lui Donald Trump.


În cartea lor intitulată “Pericol”, ce va apărea în următoarele zile, ei afirmă că generalul Milley l-a sunat de două ori pe omologul său chinez, generalul Li Zuocheng, pentru a-i da asigurări că SUA nu vor ataca inopinat China şi a-l asigura de asemenea asupra stabilităţii statului american. Aceste apeluri telefonice au avut loc, potrivit jurnaliştilor, pe 30 octombrie, cu puţin timp înainte de scrutinul prezidenţial american, şi pe 8 ianuarie, la două zile după asaltul susţinătorilor lui Donald Trump împotriva Capitoliului.

Colonelul Butler a dezminţit că aceste apeluri au fost întreprinse în secret. “Toate apelurile şefului Statului Major, inclusiv cele la care se face referinţă, sunt ascultate, coordonate şi comunicate Ministerului Apărării şi restului guvernului”, a subliniat el.

El a confirmat de asemenea că generalul Milley a convocat Statul Major după asaltul întreprins de susţinătorii lui Donald Trump împotriva Capitoliului, în ianuarie, pentru a sublinia că, dacă preşedintele ar ordona un atac nuclear, el ar trebui să fie informat mai întâi.

“Reuniunea asupra protocolului privind armele nucleare era menită să le amintească şefilor de la Pentagon procedurile recunoscute şi solide, în lumina informaţiilor din presă asupra acestui subiect”, a declarat purtătorul de cuvânt, cu referire la declaraţiile preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Pelosi a dezvăluit că l-a sunat pe generalul Milley pentru a se asigura că Donald Trump, pe care ea îl considera “dezechilibrat”, nu poate utiliza codurile nucleare.

Citeşte şi: PROTESTE violente în Slovenia împotriva paşapoartelor de vaccinare – Black News

“Generalul Milley continuă să acţioneze conform atribuţiilor sale, în conformitate cu tradiţia legală de control al civililor asupra militarilor şi în spirit de devotament faţă de jurământul său de a respecta Constituţia”, a conchis purtătorul de cuvânt.

Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a subliniat miercuri că Joe Biden nu are temeri legate de un abuz de putere din partea militarilor. “Preşedintele nu are nicio intenţie de a incita la revoltă sau insurecţie”, a spus ea. “El nu intenţionează să acţioneze în afara a ceea ce este legal permisibil. Nu cred, prin urmare, că aceasta este o problemă pentru preşedinte”, a spus ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.