StiripesurseJustiţieȘeful CSM: Noi am optat pentru crearea completelor specializate în cadrul...

Șeful CSM: Noi am optat pentru crearea completelor specializate în cadrul instanțelor de judecată

Publicat:

Societatea așteaptă rezultate în examinarea dosarelor de corupție aici și acum, iar noi trebuie să ne asigurăm că facem tot posibilul pentru ca această categorie de dosare să fie examinată cât mai rapid. Declarația a fost făcută de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.

Șeful CSM s-a referit la importanța activității cât mai eficiente a unei instanțe de judecată specializată în examinarea cazurilor de corupție, în special celor de rezonanță.

Evident, sunt dosare complexe, dosare mari cu sute de volume pe alocuri, unde trebuie audiați sute de martori, unde sunt solicitate tot tipul de expertize care durează”, a subliniat Sergiu Caraman, adăugând că „un singur lucru este cert” și anume că „judecătorii specializați pe această categorie de dosare dau un randament mult mai bun”. Președintele CSM s-a referit la gradul lor de pregătire, subliniind că „judecătorul specializat poate acoperi toate dimensiunile acestei materii”, potrivit moldova1.md.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Sergiu Caraman a lăsat să se înțeleagă că CSM este pregătit pentru o decizie politică privind formarea Curții Anticorupție. Discuțiile s-au axat pe capacitățile imediate ale viitoarei instanțe specializate.


Dacă vorbim de o curte separată, o curte care să fie cu sediu separat, cu secretariat separat și cu tot de ce are nevoie o instanță de judecată ca să activeze, vreau să vă spun că astăzi nu suntem pregătiți. Nu avem sediu unde să plasăm această instanță anticorupție”, a menționat șeful CSM.

Potrivit sursei citate, cel de-al doilea model ar fi mai eficient, cel puțin la etapa inițială.

Dacă se va merge pe ideea de a menține specializarea la unul din sediile instanțelor din țară, atunci lucrurile pot fi mai ușor puse la punct și este mai realizabil să avem aceste instanțe care să examineze cauzele anticorupție în cel mai scurt timp”, a explicat Sergiu Caraman.

Președintele CSM a adăugat că în ce mod și „pe ce cale se va merge urmează să vedem, cum va decide politicul”.

Dar este un lucru cert – societatea la fel așteaptă. Deci, nu este doar strict despre politic, este ceea ce așteaptă societatea. Societatea așteaptă ca această categorie de dosare să fie prioritar examinată și soluțiile pe această categorie de dosare să fie date prompt, să nu avem cauze care trenează zeci de ani și societatea a și uitat de ele”, a menționat Sergiu Caraman.

În același context el a amintit că CSM a dat și un aviz la proiectul elaborat privind crearea Curții Anticorupție.

Noi am optat pentru crearea completelor specializate în cadrul instanțelor de judecată. Am dat drept exemplu ceea ce se întâmplă la Chișinău și faptul că s-a dovedit în această perioadă nu tare mare de timp că și complete specializate în cadrul instanțelor de judecată sunt eficiente”, a specificat președintele CSM.

Potrivit lui Sergiu Caraman, anul acesta au fost pronunțate mai bine de 100 de sentințe pe cauzele de corupție. „Este un lucru bun, este un start bun cred eu și este temelia sau baza creării acestei instanțe. Acest fapt ne vorbește despre necesitatea existenței unei asemenea instanțe în Republica Moldova”, a adăugat șeful CSM.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Amintim că, în martie 2023, șefa statului, Maia Sandu, a cerut Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și de corupție în sistemul justiției. Ulterior, și Consiliul Suprem de Securitate a cerut Parlamentului să pregătească cadrul legal pentru crearea Curții Anticorupție. Potrivit acelui proiect, Curtea Anticorupție urma să dispună de un propriul sediu, iar judecătorii Curții vor fi verificați foarte strict, după anumite criterii stabilite în lege.

Menționăm că înființarea Curții Anticorupție este și o cerință a Fondului Monetar Internațional, evidențiată în evaluarea programului cu Republica Moldova.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.