Şeful diplomaţiei din Qatar a avut întrevederi cu înalţi responsabili iranieni, după o vizită în SUA

Publicat:

– Şeful diplomaţiei din Qatar, şeicul Mohammad bin Abdelrahman Al-Thani, a avut întrevederi duminică cu înalţi responsabili iranieni cu ocazia unei vizite inopinate la Teheran, după cea întreprinsă cu câteva zile mai devreme la Washington, a transmis agenţia oficială IRNA, potrivit France Presse, potrivit agerpres.  

Şeicul, care este şi vicepremier, s-a întâlnit cu preşedintele ales al Iranului, Ebrahim Raisi, în discuţie fiind relaţiile bilaterale dintre ţările lor, a informat IRNA.


Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

‘Teheranul acordă o importanţă deosebită relaţiilor cu Doha’, a declarat Raissi, menţionând că prioritatea administraţiei sale vor fi, în materie de politică, externă, relaţiile cu vecinii.

‘Fiţi sigur că Iranul doreşte binele vecinilor săi’, a subliniat viitorul preşedinte iranian, care îşi va prelua atribuţiile la începutul lui august.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Teheran, şeful diplomaţiei din Qatar a discutat puţin mai devreme în cursul zilei cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif despre ‘cele mai recente evoluţii bilaterale şi chestiuni regionale şi internaţionale’.

Şeicul Mohammad bin Abdelrahman Al-Thani a subliniat, de asemenea, ‘necesitatea unui dialog deschis şi transparent între ţările din Consiliului de Cooperare la Golfului (CCG) şi Iran, pentru a se ajunge la stabilitate în regiune’.

Vizita sa în Iran a avut loc după întrevederea de joi de la Washington cu secretarul de stat Antony Blinken.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

Teheranul şi marile puteri au început în aprilie discuţii la Viena pentru salvarea acordului nuclear încheiat în 2015 şi din care Statele Unite s-au retras trei ani mai târziu.

Iranul a confirmat că negocierile, suspendate în prezent, nu vor fi reluate înainte de preluarea mandatului de preşedinte de către ultraconservatorul Raisi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.