StiripesurseDiasporaŞeful diplomaţiei europene: Vom continua să sprijinim Ucraina în cel mai...

Şeful diplomaţiei europene: Vom continua să sprijinim Ucraina în cel mai bun mod posibil

Publicat:

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a anunţat luni seară că statele membre ale Uniunii Europene au aprobat o nouă tranşă, în valoare de 500 de milioane de euro, din ajutorul militar pentru Ucraina, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe desfăşurată luni la Bruxelles, potrivit agerpres.

În conferinţa de presă de la finalul reuniunii, Borrell a spus că această a şaptea tranşă aduce valoarea sprijinului de până acum pentru Ucraina, în cadrul Instrumentului European pentru Pace, la 3,6 miliarde de euro.

Citește și : SUA și UE au adoptat noi sancţiuni împotriva Iranului

Susţinerea militară, financiară şi umanitară din partea UE pentru Kiev ajunge astfel la 49 de miliarde de euro.

”Vom continua să sprijinim Ucraina în cel mai bun mod posibil, Ucraina trebuie să câştige acest război. I-am transmis ministrului de externe Dmitro Kuleba că vom susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar. Rusia continuă atacurile barbare, sistematice asupra populaţiei şi infrastructurii civile din Ucraina şi se plasează astfel de partea greşită, încălcând legile umanitare internaţionale”, a afirmat înaltul demnitar european.


În aceeaşi conferinţă de presă, Borrell a precizat că Germania nu blochează exportul de tancuri Leopard 2 în Ucraina; acest model de blindate este considerat cel mai potrivit pentru armata ucraineană în lupta cu forţele ruse.

Presiunea asupra guvernului condus de cancelarul Olaf Scholz pentru a autoriza trimiterea de tancuri Leopard în Ucraina a sporit luni după ce Polonia a afirmat că va solicita Germaniei permisiunea de a reexporta acest tip de tancuri în Ucraina, dar că ar putea trimite Kievului blindatele în cadrul unei coaliţii internaţionale chiar şi fără aprobarea Berlinului.

”În acest punct nu există argumente bune pentru care tancurile nu pot fi furnizate”, a susţinut ministrul de externe leton Edgars Rinkevics, în timp ce omologul său lituanian Gabrielius Landsbergis a insistat că trimiterea tancurilor nu mai poate fi întârziată nici măcar cu o zi.

În opinia şefului diplomaţiei estoniene Urmas Reinsalu, Germania, ca ”motor al Europei”, are o responsabilitate specială de a ajuta Ucraina.

Ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn a sintetizat situaţia actuală, spunând că Rusia ar putea câştiga războiul dacă europenii ”nu ajută Ucraina cu ce are ea nevoie acum”.

Citește și : Ninsori, frig, furtuni şi inundaţii au lovit sudul Italiei

Pe de altă parte, Borrell s-a referit la situaţia din Iran, după ce miniştrii de externe din UE au decis luni să adauge 18 indivizi şi 19 entităţi pe lista celor împotriva cărora se aplică măsuri restrictive în contextul reprimării violente a protestelor antiguvernamentale iraniene de către regimul de la Teheran. Aceste persoane şi entităţi nu pot intra în Uniunea Europeană şi activele lor bancare în UE sunt îngheţate.

Printre cei sancţionaţi se află membri ai parlamentului şi reprezentanţi ai guvernului, dar şi membri de rang înalt ai forţelor de securitate iraniene, inclusiv ai Gărzilor Revoluţionare. Unele guverne din UE şi Parlamentul European au cerut în mod clar ca Gărzile Revoluţionare iraniene să fie interzise ca organizaţie în ansamblul său, dar şeful diplomaţiei europene a explicat că acest lucru se poate întâmpla doar dacă un tribunal dintr-o ţară membră a UE decide că Gărzile Revoluţionare sunt vinovate de terorism.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.