StiripesurseSintezeȘeful diplomației iraniene a încheiat un turneu în zona Golfului printr-o...

Șeful diplomației iraniene a încheiat un turneu în zona Golfului printr-o vizită în Emiratele Arabe Unite

Publicat:

Ministrul de externe iranian, Hossein Amir-Abdollahian, a încheiat joi un turneu în zona Golfului printr-o vizită în Emiratele Arabe Unite (EAU), după ani de relaţii tensionate între Abu Dhabi şi Teheran, transmite AFP, potrivit agerpres

Acest turneu survine într-un context de încălzire a relaţiilor diplomatice în regiune, dar şi de relansare a dialogului între occidentali şi iranieni, pe fondul încercărilor Teheranului de a-şi reduce izolarea pe scena internaţională.

Citește și :  TORNADĂ ucigaşă în Texas! Cel puţin trei oameni au murit

‘Preşedintele Mohammed bin Zayed s-a întâlnit astăzi cu Hossein Amir-Abdollahian, care efectuează o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite’, a anunţat agenţia oficială a Emiratelor, WAM, precizând că au fost discutate ‘evoluţiile pozitive’ şi necesitatea de ‘a întări stabilitatea’ în regiune.

Cu ocazia vizitei, cele două state au semnat un acord în domeniul aviaţiei civile pentru ‘întărirea legăturilor aeriene’ între ‘transportatorii naţionali’, a transmis WAM.


În prezent există zboruri din emiratele Dubai şi Sharjah, datorită legăturilor economice puternice îndelungate cu Iranul în pofida tensiunilor diplomatice, dar nu şi din Abu Dhabi.

Arabia Saudită şi EAU au întreprins recent un proces de apropiere de Iran, marele lor rival, după ani de relaţii tensionate.

Emiratele chiar au găzduit la mijlocul lunii, la Abu Dhabi, discuţii între un înalt diplomat iranian şi reprezentanţi ai Franţei, Marii Britanii şi Germaniei pe mai multe dosare strategice, în special programul nuclear.

Mai multe ţări din regiune, în frunte cu Arabia Saudită, criticaseră acordul din 2015 privitor la programul nuclear iranian, considerând că ar fi trebuit consultate.

Acordul, care viza limitarea activităţilor atomice ale Iranului în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale, este muribund de la retragerea unilaterală a Statelor Unite în 2018.

Emiratele sunt singura ţară arabă dotată cu o centrală nucleară civilă.

Citește și : Prim vot în Congresul american pentru aprobarea unui acord comercial cu Taiwanul

Înainte de Abu Dhabi, Hossein Amir-Abdollahian a fost în Qatar, Kuweit şi Oman, sultanat care joacă de multă vreme un rol important de mediator între Iran şi ţările occidentale.

Teheranul a confirmat la 12 iunie că poartă în continuare negocieri indirecte cu Statele Unite prin intermediul Omanului, mai ales pe tema americanilor aflaţi în detenţie în Iran.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.