StiripesurseȘtirile zileiȘeful diplomației moldovenești merge în SUA

Șeful diplomației moldovenești merge în SUA

Publicat:

În perioada 1 – 9 decembrie, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.

Citește și: Care ar trebui să fie principalele priorități ale Guvernului în elaborarea Bugetului de Stat pentru 2026?

Pe parcursul vizitei, ministrul Mihai Popșoi va avea întrevederi cu reprezentanți ai Congresului SUA, Casei Albe, Consiliului Național de Securitate și Departamentului de Stat. Discuțiile vor viza aprofundarea dialogului strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, evoluțiile socio-economice din Republica Moldova și sprijinul bilateral, atragerea investițiilor americane și extinderea cooperării economice, consolidarea colaborării în domeniile securității, energiei și dezvoltării durabile.

În cadrul deplasării, ministrul Mihai Popșoi va participa la evenimentul public „Drumul euroatlantic al Moldovei: securitate regională, oportunități energetice și reziliență democratică”, organizat de Institutul Hudson, și va avea întrevederi cu formatori de opinie și reprezentanți ai unor centre analitice din Washington. De asemenea, va acorda interviuri pentru Fox News, CNN, Newsmax, Foreign Affairs și The Washington Post.

Pe data de 6 decembrie, viceprim-ministrul se va întâlni cu reprezentanții comunității moldovenești din Chicago și va vizita două companii gestionate de cetățeni ai Republicii Moldova.


În perioada 7–8 decembrie, Mihai Popșoi se va afla la Raleigh, Carolina de Nord, unde va avea întrevederi cu guvernatorul Josh Stein, secretarul de stat Elaine Marshall și va discuta cu cetățenii moldoveni stabiliți în regiune.

Republica Moldova și Carolina de Nord se bucură de un parteneriat solid și o cooperare exemplară care durează de peste 25 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.