StiripesurseȘtirile zileiȘeful Direcţiei Locativ-Comunale Chişinău a fost ARESTAT

Șeful Direcţiei Locativ-Comunale Chişinău a fost ARESTAT

Publicat:

Șeful Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Primăriei Chișinău, Ion Burdiumov, precum şi unul dintre subalternii săi, Vasile Efros, au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Ambii sunt cercetaţi într-un dosar de corupţie.

Un alt şef de secţie din cadrul direcţiei municipale a primit 30 de zile de arest la domiciliu, iar un angajat public a fost plasat sub control judiciar, transmite tvrmoldova.md.

Citeşte şi: Deconectări programate de lumină, pentru luni, 8 decembrie – Stiripesurse.md

În anchetă au fost reţinuţi şi trei agenţi economici, toţi plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Cei patru funcţionari publici şi trei agenţi economici au fost reţinuţi pe 4 decembrie într-un dosar de corupţie privind achiziţiile publice. În timpul percheziţiilor, oamenii legii au găsit peste 5 milioane de lei, în diferite valute, la domiciliile și în birourile suspecţilor.

Potrivit anchetatorilor, persoanele publice vizate în dosar sunt bănuite că, începând cu 2024 și până în prezent, ar fi pus în aplicare o schemă prin care ar fi pretins și primit comisioane care provin din mai multe licitații.


În schimbul acestor remunerații ilicite, funcționarii ar fi favorizat operatori economici în repartizarea unor contracte publice.

Săptămâna trecută, șapte persoane, printre care patru funcționari publici cu statut de conducători în cadrul DGLCA și trei agenți economici, au fost reținute, fiind bănuite că ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de pretindere, acceptare și primire ilegală de comisioane din valoarea licitațiilor adjudecate. Ulterior, instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă pe numele a cinci învinuiți. Totodată, o persoană a fost plasată în arest la domiciliu, iar în privința alteia s-a aplicat controlul judiciar.

În urma perchezițiilor, CNA a ridicat peste 5 milioane de lei, proveniența cărora urmează a fi stabilită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Piese inedite ale lui David Bowie, înregistrate în 1965, vor fi lansate în premieră

O serie de înregistrări inedite realizate de David Bowie în 1965, pe vremea când cânta sub numele Davy Jones, vor fi lansate oficial pe...

Topul celor mai bune orașe din lume pentru locuit. Copenhaga urcă pe primul loc în 2026

Copenhaga este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026, potrivit clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), care evaluează 173...

Dormitul cu geamul deschis în nopțile de vară poate perturba somnul. Explicațiile specialiștilor

Deși somnul este esențial pentru sănătate, calitatea acestuia este adesea afectată vara de persoanele care aleg să doarmă cu geamul deschis. Acest obicei, departe de...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.