Şeful forţelor armate israeliene, în prima sa vizită în Maroc pentru a explora acorduri în domeniul apărării

Publicat:

Şeful forţelor armate israeliene, generalul-locotenent Aviv Kochavi, se află luni în Maroc, în cea mai importantă vizită la nivel militar între cele două ţări, care şi-au ridicat relaţiile la un nivel superior în 2020 sub impulsul diplomatic al Statelor Unite, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

În vreme ce vizita lui Kochavi este prezentată de Israel drept parte a cooperării în dezvoltare cu regatul nord-african, acesta încearcă de asemenea să medieze condiţii mai bune pentru palestinieni.


Citește și : Un oficial SUA se aşteaptă la noi măsuri din partea OPEC în privinţa majorării producţiei de petrol

‘Unele dintre subiectele ce vor fi discutate (în Maroc) în această săptămână vor fi schimbul de cunoştinţe, instruire, dezvoltarea de armament, transferul de know-how şi poate şi de armament’, a indicat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, generalul-brigadier Ran Kochav la Ynet TV.

Ziarul de afaceri israelian Globes a scris în februarie că Israel Aerospace Industries, companie de stat, va vinde Marocului sistemul de apărare aeriană şi anti-rachetă Barak, într-un contract de 500 milioane de dolari. Niciuna din părţi nu a confirmat public informaţia.

Marocul a negat însă acuzaţia formulată de Amnesty International potrivit căreia a achiziţionat softul israelian de spionaj Pegasus şi l-a folosit pentru a monitoriza activişti.

Politica marocană de apropiere cu Israelul urmează după normalizarea relaţiilor acestuia cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrein, în cadrul ‘Acordurilor Abraham’ mediate de SUA.

Israelul şi Marocul au stabilit relaţii la nivel scăzut în anii 1990, însă acestea au fost suspendate după revolta palestiniană antiisraeliană în 2000.

Reluarea relaţiilor în anul 2020, care nu au ajuns încă la nivelul de normalizare deplină, a adus zboruri directe între cele două ţări şi o serie de acorduri bilaterale.

‘Nu totul este despre securitate. Există interese mai vaste pe care le avem în comun şi le împărtăşim’, a declarat ministrul israelian al transporturilor, Merav Michaeli, despre relaţiile cu Marocul.

Ea a creditat Rabatul cu medierea unui acord de deschidere permanentă a unui post de trecere a frontierei dinspre Iordania spre Cisiordania ocupată, important pentru traficul palestinian, şi a afirmat că se află în discuţii cu partea marocană cu privire la alte proiecte de infrastructură.

Citește și : Candidaţii la şefia Partidului Conservator s-au contrat pe diverse subiecte în dezbaterea televizată (VIDEO)

‘Marocul este actorul care este capabil să aducă pe toată lumea laolaltă, să atenueze asperităţile în indiferent ce problemă’, a afirmat ea într-un interviu pentru Reuters.

Armata israeliană a afirmat că a găzduit o unitate de comando marocană pentru un exerciţiu multinaţional în iulie 2021, a stabilit relaţii militare cu Rabatul în martie 2022 şi luna trecută a primit vizita unui înalt comandant marocan pentru a conveni un program de cooperare pe un an.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.