StiripesurseExterneȘeful NATO, la București: Dacă această țară e atacată, sunt alte...

Șeful NATO, la București: Dacă această țară e atacată, sunt alte 31 care vin să salveze România

Publicat:

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis miercuri, la București, un mesaj ferm de sprijin pentru România, afirmând că, „dacă ar avea loc un atac de oriunde”, întreaga Alianță Nord-Atlantică ar interveni pentru a apăra țara noastră. Oficialul a subliniat că „România este un aliat valoros”, iar NATO „este hotărâtă să apere fiecare centimetru al teritoriului aliat”, anunțând totodată extinderea forțelor dislocate pe teritoriul românesc.

„România înțelege importanța investiției în apărare și este un exemplu în acest sens. Este clar ca România investește în NATO și vreau să fiu clar și NATO investește în România”, a menţionat Mark Rutte, în conferinţa comună de la Cotroceni, alături de preşedintele Nicuşor Dan, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a fost întrebat şi despre retragerea trupelor americane din România.

“Dacă va avea loc un atac de oriunde, din Rusia sau oricine ar ataca NATO, dacă ar ataca România în special, nu este vorba despre ajutor din partea santinelei estice şi trupele terestre, dar tot NATO va veni să vă salveze.


Capacitate totală. Aşa funcţionează NATO. Şi nu numai în teorie.

Noi trebuie să fim siguri că apărăm fiecare centimetru al teritoriului aliaţilor. (…) În final, dacă această ţară va fi atacată, sunt alte 31 de naţiuni care vor veni să salveze România. Aşa funcţionează NATO. Asta ne face invincibili şi, de aceea, nu cred că nimeni va încerca”, promite secretarul general.

În plus, el a precizat că forțele terestre dislocate în România urmează să fie extinse de la 1.500 la peste 5.000 de militari, astfel încât NATO să poată reacționa imediat, dacă situația de securitate o va cere.

„Putem aduce sprijin suplimentar oriunde este nevoie. Dacă apărarea o impune, inclusiv în România”, a explicat oficialul NATO.

Nicuşor Dan: Ţara noastră e protejată de orice fel de potenţială ameninţare

La rândul său, preşedintele Nicuşor Dan a detaliat ce a discutat cu şeful NATO.

“Am discutat despre Ucraina şi despre cum vom continua ajutorul pentru Ucraina.

Am discutat despre Santinela estului, care este programul NATO pentru apărarea aeriană a flancului estic, inclusiv a României, nu numai partea de drone, ci un întreg program de apărare aeriană, coerent, pe tot flancul de est.

În acest context, am discutat despre capacităţile militare suplimentare care vor fi aduse pe întregul Flanc de est, inclusiv în România”.

”Am vorbit puţin de zona Mării Negre, în care România are un interes particular de securitate, în ceea ce priveşte flancul estic.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Am vorbit, de asemenea, despre ameninţările hibride şi despre modul în care putem să colaborăm cu privire la acestea.

Am reafirmat faptul că România îşi va îndeplini obligaţiile pe care şi le-a asumat, va continua să fie un furnizor de securitate şi de ţară care contribuie la securitatea euroatlantică”, a promis preşedintele.

”Concluzia este că ţara noastră are aliaţi şi că este protejată în mod corespunzător faţă de orice fel de potenţială ameninţare”, a subliniat şi Nicuşor Dan.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, e la prima sa vizită în ţara noastră, de la preluarea mandatului în fruntea Alianţei. Preşedintele Nicuşor Dan l-a primit pe Rutte la Palatul Cotroceni.

Miercuri după-amiază, Rutte urmează să se întâlnească cu premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria. Apoi, va fi primit la Senat de preşedintele Mircea Abrudean, dar şi de preşedintele Camerei, Sorin Grindeanu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Angajații Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră aplică un set de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală

Angajații Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră activează în regim sporit și aplică un set de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală,...

Premierul desemnat Vasile Tofan și-a temperat agenda de reforme

La doar o săptămână după ce pleda pentru un „Milei de Moldova”, un stat mai suplu și reforme radicale, premierul desemnat Vasile Tofan și-a...

Cât costă, de fapt, anexarea Crimeei: Putin primește acum nota de plată

Moscova deține oficial Crimeea, dar îi e tot mai greu să o mențină ca un loc normal pentru viața cotidiană, pentru aprovizionare, logistică militară...

Indemnizațiile de maternitate și paternală vor conta la pensie

Perioadele pentru care se acordă indemnizațiile de maternitate și paternală vor fi incluse în stagiul de cotizare în sistemul public de pensii. Măsura se regăsește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.