Șeful NATO nu crede că o revenire a lui Trump la Casa Albă ar slăbi Alianța

Publicat:

Șeful NATO nu crede că o revenire a lui Trump la Casa Albă ar slăbi Alianța

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri la postul american CNN că nu împărtăşeşte temerile conform cărora o eventuală realegere a republicanului Donald Trump ca preşedinte al SUA ar slăbi Alianţa Nord-Atlantică, în timp ce aceasta depune eforturi pentru a oferi în continuare Ucrainei un sprijin solid în războiul cu Rusia, consemnează Reuters.

Stoltenberg a spus de asemenea că nu crede nici că o a doua preşedinţie Trump ar pune în pericol apartenenţa SUA la NATO, potrivit stiripesurse.


Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

“Cred că Statele Unite vor continua să fie un aliat ferm în NATO, indiferent de rezultatul alegerilor americane, întrucât aceasta este în interesul SUA”, a apreciat secretarul general într-un interviu acordat CNN.

În timpul preşedinţiei sale, Trump s-a plâns adesea că Statele Unite ar contribui prea mult în cadrul NATO şi că aliaţii europeni ar cheltui prea puţin pentru apărare.

“Am colaborat cu el patru ani şi l-am ascultat cu atenţie, pentru că principala lui critică a fost că aliaţii din NATO cheltuie prea puţin pentru NATO”, a indicat în interviu Stoltenberg, care a insistat pe lângă statele membre să-şi sporească cheltuielile de apărare şi observă acum că tot mai multe dintre aceste state şi-au crescut bugetele militare.

“Aşadar, mesajul dinspre SUA că aliaţii europeni trebuie să sporească (cheltuielile militare) a fost înţeles şi ei chiar se mişcă în direcţia corectă”, a remarcat Stoltenberg.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

Trump îşi menţine şi la ora actuală criticile la adresa aliaţilor europeni din NATO, despre care a spus în weekend că nu crede că ar sări în apărarea SUA dacă această ţară ar fi atacată.

În ce priveşte războiul ruso-ucrainean, Trump pledează pentru încetarea acestuia şi dezaprobă politica actualei administraţii democrate a preşedintelui Joe Biden de a cheltui zeci de miliarde de dolari pentru susţinerea Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 8 august 2024

Horoscop 8 august 2024 Nativii din zodia Taur îşi stabilesc clar obiectivele, în timp ce Gemenii evită persoanele toxice, potrivit stiripesurse. Horoscop 8 august 2024...

Casă de pompe funebre, amendată cu 950 de milioane de dolari din cauza unor cadavre în descompunere

Casă de pompe funebre, amendată cu 950 de milioane de dolari din cauza unor cadavre în descompunere O casă de pompe funebre a fost amendată...

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco Elon Musk anunță că se va închide biroul emblematic din San Francisco al X. „Nu există...

Serialul TV ‘House of the Dragon’ se va încheia după patru sezoane

Serialul TV 'House of the Dragon' se va încheia după patru sezoane Serialul TV "House of the Dragon", produs de HBO, se va încheia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.