Şeful Pentagonului face o vizită în țările din nordul Africii

Publicat:

Şeful Pentagonului, Mark Esper, va efectua în această săptămână un turneu în nordul Africii pentru a reafirma angajamentul Statelor Unite în regiune şi a întări cooperarea cu Algeria, unde va fi primul secretar american al apărării care vizitează această ţară după aproape 15 ani, notează AFP, potrivit agerpres.

Mark Esper, la prima călătorie pe continentul african, va merge miercuri în Tunisia pentru întrevederi bilaterale cu preşedintele Kais Saied şi ministrul tunisian al apărării, Ibrahim Bartagi, înainte de a ţine un discurs la cimitirul militar american din Cartagina, unde sunt înmormântaţi soldaţii americani căzuţi în Africa de Nord în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.


Citește și: DEMIS de guvernul de la Madrid, Quim Torra continuă lupta pentru independența Cataloniei

Obiectivul este de întări legăturile cu acest aliat “major” din regiune şi de a trece în revistă ameninţările pe care le reprezintă pentru Tunisia organizaţiile extremiste ca gruparea Stat Islamic sau Al-Qaida, precum şi “instabilitatea regională exacerbată de activităţile periculoase ale Chinei şi Rusiei pe continentul” african, a indicat un înalt responsabil militar american.

Ulterior, Mark Esper este aşteptat joi la Alger pentru discuţii cu preşedintele Abdelmadjid Tebboune, care cumulează funcţiile de şef al armatei şi ministru al apărării. Demnitarul american intenţionează “să aprofundeze cooperarea cu Algeria în probleme-cheie de securitate regională, ca ameninţarea reprezentată de grupările extremiste”, a precizat sursa.

Responsabilii militari americani efectuează frecvent vizite în Tunisia şi Maroc, unde cooperarea cu Statele Unite în domeniul apărării este de lungă durată, dar Mark Esper va fi primul secretar american al apărării care merge în Algeria după Donald Rumsfeld în februarie 2006.

Citește și: Polițistul acuzat de moartea Breonnei Taylor pledează nevinovat

Ministrul american îşi va încheia turneul vineri la Rabat, pentru “a consolida relaţiile deja foarte strânse” în domeniul securităţii cu Marocul, ţară care găzduieşte în fiecare an exerciţiul militar African Lion sub îndrumarea Comandamentului militar american pentru Africa (AFRICOM). În acest an, exerciţiul a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19.

Înaltul responsabil militar american nu a precizat dacă Mark Esper va fi primit de regele Mohammed al VI-lea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

„Străini în autonomia lor”: cum sunt reprimate în Găgăuzia persoanele care îl contrazic pe Șor

În Găgăuzia, funcționarii sunt destituiți din funcții dacă îi critică pe Ilan Șor sau pe bașcana Evghenia Guțul Cei care au decis să nu se...

VIDEO – Incident bizar pe cerul Ucrainei: Un Su-57 rusesc și-a doborât partenera de misiune, o dronă experimentală uriașă

VIDEO - Incident bizar pe cerul Ucrainei: Un Su-57 rusesc și-a doborât partenera de misiune, o dronă experimentală uriașă Pe rețelele de socializare au apărut...

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate”

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate” Ploile au provocat pagube noaptea tercută în UTA Găgăuzia. Potrivit primarului din Ceadîr-Lunga,...

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport)

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport) Încălzirea şi gătitul pe bază de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.