Şeful poliţiei catalane a fost destituit de Guvernul spaniol după declararea independenţei Cataloniei

Publicat:

Directorul general al poliţiei catalane, Pere Soler i Campins, a fost destituit de Guvernul spaniol, această decizie făcând parte din măsurile venite după hotărârea de punere în aplicare a articolului 155 al Constituţiei Spaniei, relatează agenţia EFE, citată de La Vanguardia.

Pere Soler i Campins le-a adresat o scrisoare de despărţire celor din poliţia catalană. “Vreau ca la despărţire să vă spun ce v-am spus şi când am venit, că voi fi mereu un apărător al vostru şi la ordinele voastre”, a notat fostul şef al Mossos d’Esquadra.


Potrivit La Razon, Guvernul spaniol va controla în Catalonia peste 33.000 de agenţi care fac parte din Poliţia Naţională, Garda Civilă şi Mossos D’ Esquadra.

Okdiario.com notează că sute de angajaţi ai poliţiei catalane au semnat o declaraţie adresată ministrului spaniol de Interne, prin care îşi arată respectul faţă de Constituţie şi se angajează să menţină legalitatea în Catalonia.

Membrii Parlamentului regional al Cataloniei au adoptat, vineri, cu 70 de voturi la zece şi două abţineri, o moţiune prin care înfiinţează Republica catalană.

După adoptarea moţiunii de către parlamentul catalan, premierul spaniol Mariano Rajoy a destituit Guvernul regional, a disolvat Parlamentul catalan şi a convocat alegeri regionale anticipate la 21 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.