StiripesurseȘtirile zileiŞeful securităţii interne al lui Biden promite să lupte împotriva terorismului...

Şeful securităţii interne al lui Biden promite să lupte împotriva terorismului intern

Publicat:

Şeful Departamentului de Securitate Internă din SUA, Alejandro Mayorkas – care săptămâna trecută a devenit primul hispanic, născut în străinătate, care ocupă această poziţie – şi-a reafirmat sâmbătă hotărârea de a combate terorismul intern, una dintre cele mai mari ameninţări la adresa Statelor Unite, în opinia sa, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Mayorkas, care a ocupat funcţia de secretar adjunct al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) sub preşedintele Barack Obama, a fost învestit în noul său post după violenţele din 6 ianuarie de la Capitoliu în care au fost implicaţi susţinători ai fostului preşedinte republican Donald Trump.

Citește și : Jurnalistul egiptean Mahmoud Hussein, eliberat după patru ani de detenţie preventivă

Mărturisind că, personal, a fost profund bulversat de cele petrecute la 6 ianuarie, Mayorkas a declarat – într-un interviu difuzat sâmbătă seara de CNN – că îşi va “dubla eforturile pentru a combate ura şi ameninţarea terorismului intern”, una dintre cele mai mari ameninţări care planează în prezent asupra SUA.

El a spus că administraţia Biden lucrează cu “celeritate” pentru a pune capăt unei politici din epoca lui Donald Trump cunoscută sub numele de Protocoalele de protecţie a migranţilor (MPP), care a constrâns ca peste 65.000 de solicitanţi de azil să fie întorşi în Mexic în aşteptarea audierilor instanţei de imigrare din SUA.


Întrebat despre recentele atacurilor atribuite unor grupuri chineze şi ruse de hackeri împotriva sistemelor informatice ale guvernului american, Majorkas a spus că noua administraţie lucrează cu Congresul pentru a vedea ce finanţare suplimentară ar putea fi asigurată pentru a spori securitatea infrastructurilor federale şi a sistemelor de informaţii, invocând în acest sens şi parteneriatele public-private.

Citește și : Chile a vaccinat anti-covid 556.000 de oameni în ultimele trei zile

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.