Şeful securităţii oraşului Ciudad de Mexico, rănit într-un atentat

Publicat:

Şeful securităţii oraşului Ciudad de Mexico, Omar Garcia Harfuch, a fost rănit vineri într-un atentat, a anunţat preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, care în urma evenimentului şi-a întrerupt vizita efectuată în statul Michoacán din vestul ţării, potrivit AFP şi EFE, scrie agerpres.

“Un atentat a fost comis împotriva secretarului Securităţii publice a oraşului Mexico. Primarul Capitalei, Claudia Sheinbaum, m-a informat despre aceasta, menţionând că el a fost rănit”, a declarat preşedintele.


Citește și : Siria se confruntă cu o criză alimentară fără precedent

 

Viaţa lui Omar Garcia Harfuch ar fi “în afara pericolului”, potrivit unui mesaj pe Twitter al Claudiei Sheinbaum.

Ea nu a oferit mai multe detalii, afirmând doar că “mai multe persoane au fost ucise”, fără să precizeze cine sunt acestea, adăugând că altele au fost “capturate”.

García Harfuch a fost rănit de trei gloanţe şi de fragmente ale altor muniţii trase de atacatori, dar starea sănătăţii lui “este stabilă”. Doi membri ai gărzii sale personale şi-au pierdut viaţa în atac, potrivit unor surse de pe lângă Secretariatul pentru Securitatea Cetăţenilor (SCC) din Mexico, citate de EFE.

Atacul, care nu a fost revendicat, a avut loc la ora locală 06:38 (11:38 GMT), în cartierul de lux Paseo de la Reforma al Capitalei, fiind comis de un grup înarmat care a deschis focul asupra vehiculului în care se afla García Harfuch. Acesta îşi preluase funcţia în octombrie trecut.

O anchetă a fost deschisă pentru a-i localiza pe autorii atentatului şi a-i deferi justiţiei, a anunţat Biroul procurorului din Ciudad de Mexico, adăugând că 12 suspecţi au fost reţinuţi.

Atentatul survine a doua zi după un anunţ al guvernului mexican despre zonele de influenţă ale cartelurilor narcotraficanţilor în capitala ţării.

“Strângem informaţii şi voi susţine o conferinţă de presă mai târziu. Sunt în legătură cu Garda Naţională şi luăm măsurile necesare pentru a garanta securitatea în oraş”, a adăugat primarul pe Twitter.

Preşedintele Lopez Obrador a spus la rândul său că agresiunea împotriva şefului securităţii “este legată fără nicio îndoială de munca acestuia pentru a garanta pacea şi liniştea în Mexico şi în ţară”.

În valea Mexicului, compusă din Ciudad de Mexico şi vastă sa zonă metropolitană, circa şase bande sunt active, a declarat joi ministrul apărării naţionale, Luis Crescencio Sandoval.

Citește și : Lovitură de teatru în Bulgaria! Șeful anti-drog era mână-n mână cu traficanții!

Lupta între grupări criminale precum La Union de Tepito, Fuerza Anti Union şi cartelul Tlahuac, care au alianţe cu puternice carteluri din ţară, este legată de violenţa care a afectat capitala, deşi în ultimele luni cifrele oficiale relevă o diminuare a insecurităţii.

În capitală au fost înregistrate oficial 115 asasinate în luna mai, conform SCC. În pofida criminalităţii crescânde care afectează Mexicul de peste un deceniu, situaţia în Ciudad de Mexico rămâne relativ calmă în raport cu alte regiuni ale ţării, unde bandele au mai multă influenţă şi acţionează în deplină impunitate, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.