Şeful Statului Major din Republica Centrafricană a fost şcolit în Rusia

Publicat:

Şeful Statului Major al forţelor armate din Republica Centrafricană a urmat un curs de pregătire în Rusia, a cărei influenţă este în creştere în această ţară afectată de lupte neîncetate între grupări armate, a indicat joi titulara portofoliului Apărării din Republica Centrafricană, Marie-Noëlle Koyara, citat de AFP, potrivit agerpres.

Într-un interviu pentru RIA Novosti, Marie-Noëlle Koyara (foto) a evocat de asemenea desfăşurarea în zone care nu sunt controlate de către guvern a circa ‘1.300 de militari’ centrafricani pregătiţi de instructori civili ruşi.


Citeşte şi: Poliţia mexicană a descoperit 20 de cadavre, majoritatea carbonizate

‘De când aceşti soldaţi au fost desfăşuraţi acolo, situaţia nu doar că a fost stabilizată, ci şi s-a îmbunătăţit vizibil’, a asigurat ea.

Soldaţii centrafricani sunt pregătiţi de Moscova în imensul palat Berengo, situat la aproximativ 60 km vest de capitala Bangui, o clădire în care a locuit Jean-Bedel Bokassa, preşedinte, apoi împărat, între 1966 şi 1979.

Acest centru deschis la începutul anului 2018 ‘ar putea fi extins pentru că şi-a demonstrat deja eficienţa’, a afirmat ministrul centrafrican al apărării, evocând formarea unei ‘forţe armate adevărate’.

În câteva luni, Rusia şi-a sporit influenţa în această fostă colonie franceză, unde a livrat arme şi a trimis cel puţin 170 de instructori civili, mercenari strâns legaţi de companiile miniere ruse. Se estimează că ar fi vorba de o forţă între 300 şi 400 de persoane, potrivit surselor occidentale.

O figură emblematică a acestei prezenţe este rusul Valeri Zaharov, care îl consiliază pe preşedintele centrafrican Faustin-Archange Touadéra în probleme de securitate.

În conflict din 2012, această ţară cu 4,5 milioane de locuitori printre cei mai săraci din lume rămâne aproape în întregime sub controlul grupurilor armate care luptă pentru acapararea de resurse miniere, cum ar fi aurul sau diamantele şi pentru a-şi consolida influenţa locală.

Citeşte şi: Bărbatul, care ‘a plantat’ colete suspecte la ambasadele din Australia, a fost arestat

În iulie, trei jurnalişti ruşi care efectuau o anchetă în Republica Centrafricană cu privire la prezenţa mercenarilor ruşi, în special grupul Wagner, au fost asasinaţi în circumstanţe neclare.

Preşedintele Vladimir Putin a recunoscut în decembrie existenţa acestor mercenari, afirmând că ei au ‘dreptul să lucreze’ în străinătate şi ‘să-şi apere interesele’ atât timp cât respectă legea rusă.

În faţa influenţei în creştere a Moscovei, Franţa a livrat la mijlocul lunii decembrie 1.400 de puşti de asalt forţelor centrafricane după ce a obţinut o scutire de la embargoul impus de ONU asupra livrărilor de arme în această ţară.

Armata franceză a intervenit în Republica Centrafricană între 2013 şi 2016 pentru a opri violenţele coaliţiei rebele Seleka, dominată de musulmani, şi represaliile miliţiilor antibalaka ce pretind că îi apără pe creştini.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.