StiripesurseExterneŞeful SVR, Serghei Narîşkin, reiterează condiţiile Moscovei pentru încetarea războiului în...

Şeful SVR, Serghei Narîşkin, reiterează condiţiile Moscovei pentru încetarea războiului în Ucraina

Publicat:

Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin, a reiterat condiţiile Rusiei pentru a pune capăt războiului în Ucraina, transmite dpa.

Potrivit agenţiei TASS, Narîşkin a declarat că Ucraina trebuie să renunţe la ambiţiile de a adera la NATO şi la teritoriile anexate de Rusia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

‘Condiţiile unui acord de pace includ un statut liber de arme nucleare, neutru pentru Ucraina, demilitarizarea şi denazificarea statului ucrainean şi abolirea tuturor legilor discriminatorii adoptate după lovitura de stat din 2014’, a spus Narîşkin, referindu-se la răsturnarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici în urma protestelor pro-occidentale.

Un acord de pace, a continuat şeful SVR, trebuie să includă de asemenea ‘recunoaşterea suveranităţii şi a graniţelor teritoriale ale Federaţiei Ruse – actualele graniţe teritoriale’.


După anexarea peninsulei Crimeea în 2014, Rusia a anexat şi regiunile ucrainene Luhansk, Doneţk, Herson şi Zaporojia în urma invaziei lansate în februarie 2022, însă, cu excepţia Crimeii, nu controlează în totalitate aceste teritorii.

Pe de altă parte, Narîşkin a salutat faptul că dialogul între Rusia şi SUA cu privire la un potenţial sfârşit al războiului a fost reluat.

Vorbind cu prilejul unei vizite în capitala Belarusului, Minsk, Narîşkin a mai spus că Rusia şi Belarus, ţară învecinată şi ea cu Polonia, constată o intensificare a activităţilor NATO la frontierele lor.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia şi SUA lucrează din greu la găsirea unei soluţii paşnice pentru Ucraina, însă el a acuzat Europa că este interesată de continuarea războiului prin livrarea de armament Kievului.

Uniunea Europeană şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski resping acuzaţia şi insistă că aspiră la ‘pace prin forţă’, menţionează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.