StiripesurseDiasporaȘeful Wagner filmat într-un subsol plin de cadavre ale luptătorilor săi:...

Șeful Wagner filmat într-un subsol plin de cadavre ale luptătorilor săi: ‘Contractele voastre s-au încheiat’

Publicat:

Într-o înregistrare video sumbră publicată de Anul Nou, şeful grupului rus de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin – un aliat cheie al lui Vladimir Putin – a fost filmat în timp ce vizita un subsol din apropierea frontului estic, plin de cadavrele luptătorilor săi, mulţi dintre ei foşti deţinuţi, care au fost ucişi în timpul luptelor acerbe pentru oraşul Bahmut, un obiectiv-cheie din Doneţk, pe care Rusia încearcă să-l cucerească încă din vară, relatează „The Guardian”, scrie news.ro.   

În morga improvizată, lui Prigojin i se arată cadavre pe targă şi în saci mortuari. O grămadă de cadavre în saci poate fi văzută stivuită până la nivelul umerilor în colţul uneia dintre încăperi, iar Prigojin poate fi auzit spunând: „Contractul lor s-a terminat, vor pleca acasă săptămâna viitoare. Aceştia se pregătesc să fie trimişi. Cu toţii lucrăm în noaptea de Anul Nou. Aici zac luptătorii Wagner care au murit pe front. Acum sunt puşi în sicrie de zinc şi se vor întoarce acasă”.

Citește și : Preşedintele iranian: ‘Uciderea’ generalului Qassem Soleimani va fi ‘răzbunată’

Iar în timp ce mai multe cadavre sunt încărcate într-un camion, Prigojin poate fi auzit făcând urări de Anul Nou. Prigojin îi strigă pe oamenii care îngrămădesc cadavrele şi le spune: “La mulţi ani, oameni buni!”.

Grupul Wagner a jucat un rol-cheie în ofensiva rusă împotriva Bahmut. Soldaţii ucraineni intervievaţi de „The Guardian” au spus că luptătorii Wagner au fost adesea folosiţi ca trupe de şoc în atacurile frontale asupra poziţiilor lor, în timp ce ruşii mobilizaţi recent sunt desfăşuraţi în roluri mai defensive.


În timp ce surse ucrainene şi bloguri militare ruseşti sugerează de mult timp că Wagner a suferit pierderi grele în asaltul care durează de luni de zile, imaginile şi comentariul lui Prigojin par să confirme că aceasta este realitatea.

BAHMUT REZISTĂ. PRIGOJIN SPUNE CĂ E NEVOIE DE SĂPTĂMÂNI PENTRU A CUCERI O SINGURĂ CASĂ

Într-un al doilea clip filmat în timpul vizitei sale pe frontul de est, Prigojin vorbeşte despre dificultăţile pe care le întâmpină forţele sale. “Toată lumea vrea să ştie când vom captura Artemovsk”, explică el, folosind numele rusesc al oraşului Bahmut.

Trupele ruseşti au petrecut chiar săptămâni întregi încercând să captureze o singură casă în principalul oraş disputat din Donbas, Bahmut, susţine şeful grupului de mercenari ruşi Wagner.

“În Artemovsk, fiecare casă a devenit o fortăreaţă. Băieţii noştri se luptă uneori mai mult de o zi pentru o casă. Uneori se luptă săptămâni întregi pentru o casă. Şi în spatele acestei case, există încă o nouă linie de apărare, şi nu una singură. Şi câte astfel de linii de apărare există în Artemovsk? Cinci sute nu ar fi probabil o exagerare”, spune Prigojin.

Un luptător Wagner pe care Prigojin îl întâlneşte se plânge de dificultăţile cu care se confruntă pe front. “Nu avem suficient echipament, nu avem suficiente BMP3 (maşini blindate) şi obuze”, spune el.

„VENEAU CA INSECTELE”

În imagini separate din Bahmut, filmate la 2 ianuarie, un soldat ucrainean pe nume Kianin descrie lupta continuă. Pe fondul zgomotului bombardamentelor, el povesteşte cum luptătorii din sectorul său au respins mai multe atacuri de amploare împotriva oraşului pe care îl numeşte “fortăreaţa”.

Citește și : Rishi Sunak promite sprijin pe termen lung Ucrainei după recentul val de atacuri ruseşti cu drone

“Veneau ca nişte insecte. A trebuit să ne realimentăm cu muniţie de mai multe ori… Linia de apărare stă în picioare şi rezistă”, spune ucraineanul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.