StiripesurseExterneSemperopernball RETRAGE o distincţie importantă acordată lui Abdel Fattah el-Sisi

Semperopernball RETRAGE o distincţie importantă acordată lui Abdel Fattah el-Sisi

Publicat:

Asociaţia Balului Operei din Dresda (Semperopernball) a renunţat să-i decerneze un premiu onorific preşedintelui egiptean Abdel Fattah el-Sisi în urma controversei pe care a declanşat-o decizia, a informat marţi agenţia de ştiri DPA, citată de AFP, potrivit agerpres.

Directorul Balului Operei din Dresda, Hans-Joachim Frey, a decis să-i retragă acestuia Ordinul “Sfântul Gheorghe”, o distincţie acordată anual personalităţilor din lumea politică, culturală, sportivă sau a afacerilor, a precizat purtătorul său de cuvânt, Holger Zastrow, pentru DPA.

Citeşte şi: Israelul bombardează poziţiile Hamas din Fâşia Gaza

Ordinul este oferit de asociaţie cu ocazia balului anual, iar preşedintele egiptean fusese ales la categoria “lideri politici”, după ce în trecut, premiul fusese acordat unor personalităţi politice ca Vladimir Putin sau prinţul Albert al II-lea de Monaco.

Numeroase personalităţi germane ale lumii spectacolului au fost deranjate de alegerea lui Sissi, care conduce cu o mână de fier Egiptul, iar câteva dintre acestea au decis să nu participe la bal. Decizia a stârnit şi proteste în Egipt.


Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

Frey îl prezentase pe Abdel Fatah el-Sissi drept o “speranţă şi o încurajare pentru un întreg continent” şi “un artizan al păcii”, înainte de a se distanţa de acesta în urma criticilor.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat pentru DPA cum va fi retras premiul. Frey călătorise la Cairo pentru a înmâna personal premiul preşedintelui egiptean, care nu plănuia să participe la balul din 7 februarie.

Citeşte şi:  Ministrul de Externe al Marocului, vizită oficială în Republica Moldova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România ar putea rezilia contractul de drone cu Elbit Systems. ‘Obligațiile legale și contractuale nu pot fi opționale’

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a discutat cu președintele Elbit Systems despre întârzierile la livrarea dronelor Watchkeeper X. MApN: „Obligațiile legale și contractuale nu pot...

Moldoveancă, reținută de agenții ICE în timpul unui interviu de rutină la un centru de imigrare din SUA

O cetățeană a Republicii Moldova, căsătorită cu un american, a fost reținută de agenții ICE în timpul unui interviu de rutină la un centru...

Iranul declară ‘deschisă total’ Strâmtoarea Ormuz până la sfârşitul armistiţiului convenit cu SUA

Iranul a anunţat vineri că Strâmtoarea Ormuz va rămâne "deschisă total" până la sfârşitul armistiţiului convenit cu SUA şi care expiră săptămâna viitoare miercuri,...

Kremlinul neagă că Putin este ferit de veştile proaste, după ce un videoclip în acest sens a devenit viral

Kremlinul a negat vineri că preşedintele rus Vladimir Putin este ferit de veştile proaste, după ce o cunoscută bloggeriţă a acuzat oficiali de rang...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.