StiripesurseȘtirile zileiSenatoarea americană Kamala Harris îşi anunţă candidatura la Casa Albă

Senatoarea americană Kamala Harris îşi anunţă candidatura la Casa Albă

Publicat:

Senatoarea americană Kamala Harris şi-a anunţat luni candidatura la alegerile prezidenţiale din 2020, alăturându-se grupului tot mai numeros de aspiranţi democraţi care încearcă să împiedice un al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Viitorul ţării noastre depinde de voi şi de milioane de alte persoane care ne ridicăm vocile pentru a apăra valorile americane’, a declarat senatoarea în vârstă de 54 de ani, într-un mesaj video pe Twitter. ‘Iată de ce candidez pentru a deveni preşedinte al Statelor Unite’, a adăugat ea.

Citește și : Ancheta din cazul asasinării primarului din Gdansk scoate la iveală detalii halucinante: Șeful companiei de securitate a fost arestat

În mod simbolic pentru această fiică de imigranţi, ai cărei părinţi s-au implicat în mişcarea pentru drepturi civice, Kamala Harris a ales să facă anunţul în ziua în care se celebrează naşterea lui Martin Luther King.

Dacă va câştiga alegerile primare ale democraţilor şi apoi scrutinul pentru Casa Albă, Kamala Harris va deveni prima femeie şi prima femeie de culoare preşedinte al SUA.


Ea a fost deja autoarea mai multor premiere în istoria Statelor Unite.

După două mandate de procuror al San Francisco (2004-2011), Kamala Harris a fost aleasă de două ori procuror al statului California (2011-2017), devenind atunci prima femeie, dar şi prima persoană de culoare în această funcţie.

În ianuarie 2017, ea a depus jurământul în Senatul de la Washington, ca prima femeie cu rădăcini în Asia de Sud, dată fiind originea tamilă a mamei sale, şi doar a doua senatoare de culoare din istoria Statelor Unite.

Citește și : UE impune sancțiuni șefului GRU și a altor trei subalterni de-ai săi

Kamala Harris este cunoscută mai ales pentru întrebările foarte aplicate, uneori pe un ton dur, cu prilejul unor audieri foarte tensionate, cum a fost cea a candidatului conservator controversat la Curtea Supremă, Brett Kavanaugh, în 2018.

Cu 22 de luni înaintea scrutinului prezidenţial din 2020, în tabăra democrată s-au anunţat deja mai multe candidaturi, precum cea a senatoarei Elizabeth Warren sau a lui Kirsten Gillibrand, reprezentantă a mişcării MeToo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

Au fost lansate pregătirile pentru deschiderea primului cluster de negocieri

Republica Moldova se apropie de o nouă etapă în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președinția Cipriotă a Consiliului UE a lansat pregătirile pentru...

S-a descins cu percheziții într-un spital din Edineț. Doi angajați ar fi implicați în acte de corupție

Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, oficiul principal, documentează o schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din...

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.