StiripesurseȘtirile zileiSenatul american aprobă o reformă a justiţiei penale

Senatul american aprobă o reformă a justiţiei penale

Publicat:

Senatul Statelor Unite ale Americii (SUA) a aprobat un vast proiect de lege federală privind reforma în domeniul justiţiei penale, deschizând astfel calea celei mai importante schimbări aduse sistemului judiciar american în ultimele decenii, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Proiectul de lege, intitulat ”First Step Act”, vizează îndeosebi atenuarea pedepselor grele în cazul unor delincvenţi, acordarea unei mai mari posibilităţi judecătorilor în stabilirea pedepselor pentru infractorii de grad redus şi ameliorarea condiţiilor de detenţie pentru femei.

Citeşte şi: Cutremur foarte puternic pe Insula Paştelui

”America este cea mai bună ţară din lume şi activitatea mea este să mă bat pentru toţi cetăţenii, chiar şi pentru cei care au greşit”, a scris pe Twitter preşedintele american Donald Trump după aprobarea proiectului de lege.

”Felicitări Senatului pentru adoptarea de către ambele partide a proiectului unei legi istorice privind reforma justiţiei penale”, a mai spus Trump.


Proiectul de lege a fost adoptat cu 87 de voturi ”pentru” şi 12 ”împotrivă” şi va fi supus spre dezbatere Camerei Reprezentanţilor, unde ar urma să fie adoptat rapid.

Citește și : Tensiuni la ONU pe tema bugetului anual

Preşedintele Camerei, republicanul Paul Eyan, a declarat că ”aşteaptă cu nerăbdare” să trimită proiectul de lege la biroul lui Trump.

Proiectul de lege nu îi va viza decât pe deţinuţii federali americani, respectiv 180.789 de persoane, potrivit ultimelor cifre oficiale.

La sfârşitul lui 2016, peste 2,1 milioane de persoane erau încarcerate în SUA, potrivit statisticilor guvernului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.