Senatul american nu poate bloca vânzarea de arme către Arabia Saudită

Publicat:

Senatul american nu a reuşit luni să adune voturile necesare răsturnării vetoului la care a recurs preşedintele Donald Trump pentru a permite realizarea de vânzări de arme către Arabia Saudită şi alţi aliaţi ai SUA, informează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele american a decis în mai să ocolească Congresul recurgând la o procedură de urgenţă pentru a impune vânzarea controversată de armament, în valoare de 8.1 miliarde de dolari, invocând ameninţarea din partea Iranului.


Citește și : Un american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost fotografiat în cătuşe, legat la ochi

Republicanii şi democraţii din Congres s-au aliat atunci pentru a adopta mai multe rezoluţii destinate blocării acestor vânzări către Arabia Saudită şi alţi aliaţi, în special Emiratele Arabe Unite.

Mulţi membri ai Congresului s-au declarat oripilaţi de cazul asasinării anul trecut a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi de către agenţi ai propriului stat, precum şi de conflictul din Yemen, în care Arabia Saudită este implicată.

Săptămâna trecută preşedintele american Donald Trump s-a văzut nevoit să recurgă la dreptul de veto, pentru a treia oară de la asumarea funcţiei de şef al statului, pentru a se opune acestor rezoluţii care, în opinia sa, “ar afecta relaţiile importante ale Statelor Unite cu aliaţii săi”.

Luni, Senatul american, unde republicanii deţin majoritatea, nu a reuşit, aşa cum s-ar fi aşteptat, să întrunească cel 2/3 din totalul voturilor necesare răsturnării vetoul prezidenţial.

Citește și : Trump vrea să iniţieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidențiale

În opinia senatorului democrat Ben Cardin, prin ne-blocarea acestor vânzări, republicanii “au renunţat la responsabilităţilor lor” de supraveghere a activităţii guvernamentale.

“Avem obligaţia atât legală cât şi morală de a ne asigura că armele americane nu sunt utilizate pentru reprimarea drepturilor omului sau comiterea de violenţe la adresa civililor nevinovaţi”, a declarat senatorul democrat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova, în ultimele 72 de ore

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova, în ultimele 72 de ore În ultimele 72 de ore, polițiștii de frontieră din...

Moldova va fi reprezentată de 26 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris

Moldova va fi reprezentată de 26 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris În acest an, reprezentanții echipei olimpice naționale vor concura în 10...

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

Vasile Tarlev: Vom găsi soluții să aducem investiții în țară

Vasile Tarlev: Vom găsi soluții să aducem investiții în țară Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, a subliniat, pe canalul său de Telegram, importanța...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.