StiripesurseCultură și MediaDiverseZeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova,...

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova, în ultimele 72 de ore

Publicat:

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova, în ultimele 72 de ore

În ultimele 72 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au înregistrat zece incidente în care au documentat 17 persoane pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Opt ditre aceste cazuri au fost consemnate de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Copceac. Vizați în cercetări sunt 13 cetățeni ucraineni. Aceștia au fost surprinși în timp ce traversau clandestin granița moldo-ucraineană. Toți 13 cetățeni au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit ziuadeazi.md.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Alte trei persoane, identificate ca cetățeni moldoveni, s-au aventurat la frontiera cu România. Polițiștii de frontieră din SPF Leova i-au observat când au înotat râul Prut și au ajuns în România. Ulterior, aceștia au revenit, însă pentru fapta lor ilegală urmează să răspundă.

De asemenea, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Cahul, a fost depistat un bărbat de originea kurdă, care la rândul său a trecut înot în România. Conform schimbului operativ de date și informații, persoana a fost reținută de către autoritățile de frontieră ale statului vecin.


Potrivit Direcției Regionale Sud a Poliției de Frontieră, în toate cazurile, cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.