Serbia şi Turcia convin asupra recunoaşterii reciproce a certificatelor de vaccinare

Publicat:

Serbia şi Turcia au convenit asupra recunoaşterii reciproce a certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 cu care cetăţenii celor două ţări vor putea călători fără restricţii suplimentare începând cu data de 14 mai, a anunţat joi guvernul sârb, citat de agenţia de presă Hina, potrivit agerpres

Acordul încheiat de ministrul sârb de externe Nikola Selaković şi omologul său turc Mevlut Cavusoglu va face posibil ca rezidenţii sârbi şi turci să poată călători în cele două ţări înainte de sezonul turistic de vară fără un test PCR negativ şi fără să intre în carantină.


Citește și : Patru reporteri ai Anadolu au fost RĂNIȚI în Israel

În baza acestui acord, persoanele cu vârsta sub 18 ani care nu au fost vaccinate vor putea, de asemenea, să intre în cele două ţări fără test şi carantină dacă sunt însoţite de membri ai familiilor lor care trebuie să prezinte un certificat de vaccinare.

Serbia şi Turcia îşi vor recunoaşte reciproc şi certificatele de imunitate pe care autorităţile lor sanitare le vor elibera persoanelor care s-au recuperat după COVID-19.

Un regim de călătorie similar pentru cetăţenii care dispun de certificate de vaccinare este în vigoare între Serbia şi Ungaria din 30 aprilie.

Ministrul sârb al comerţului şi turismului, Tatjana Matic, declarase anterior că, începând din 14 mai, Grecia va recunoaşte de asemenea certificatele de vaccinare ale cetăţenilor sârbi, indiferent de serul cu care au fost imunizaţi.

În ultimii ani Grecia, Turcia şi Muntenegru au fost principalele destinaţii de vacanţă pentru turiştii sârbi, dar pandemia de coronavirus din 2020 a afectat această statistică.

Cetăţenii sârbi pot obţine de miercuri certificate digitale care demonstrează că au fost vaccinaţi împotriva coronavirusului sau au obţinut rezultate negative la testul pentru depistarea COVID-19.

Citește și : Aeroportul Ramon din Israel funcţionează la parametri normali

Din 2015, guvernul sârb promovează turismul intern prin acordarea de vouchere în valoare de aproximativ 40 de euro, iar anul acesta a asigurat 100.000 de vouchere şi a finanţat suplimentar altele 20.000, care au fost emise toate într-o singură zi, la 11 mai. Tichetele pot fi utilizate în 2.190 de facilităţi turistice în staţiunile de la poalele munţilor sau de lângă lacuri, precum şi în centre de wellness până la 20 noiembrie, conform agenţiei de presă citate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.