StiripesurseȘtirile zileiSerebrian promite soluții pentru criza energetică din Transnistria

Serebrian promite soluții pentru criza energetică din Transnistria

Publicat:

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, susține că vor fi identificate soluții pentru a scoate regiunea transnistreană din criza energetică. Cel puțin pe palierul de energie electrică, în următoarele 10 zile va fi găsită o soluție, transmite agenția IPN.

Citește și: Socialiștii cheamă forțele de stânga la unitate

Vicepremierul pentru reintegrare consideră că entuziasmul celor de la Tiraspol ar fi scăzut și că nu există încă o certitudine legată de livrarea gazului în termeni rapizi, chiar în a doua jumătate a lunii ianuarie, cum speră Tiraspolul.

Potrivit demnitarului, „urmează de văzut dacă Gazpromul deschide robinetul și permite gazului natural să meargă spre regiunea transnistreană.

Precizăm că, astăzi, liderul separatist de la Tiraspol a anunțat că pretinsele autorități acceptă furnizarea gazului în regiune prin intermediul SA „Moldovagaz”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.