StiripesurseSintezeServiciile de securitate palestiniene afirmă că au încetat colaborarea cu CIA

Serviciile de securitate palestiniene afirmă că au încetat colaborarea cu CIA

Publicat:

Serviciile de securitate palestiniene doresc ca schimbul de informaţii cu CIA să înceteze, în semn de protest contra unei posibile anexări a unor părţi din Cisiordania de Israel, a indicat joi un înalt demnitar palestinian, potrivit AFP, scrie agerpres.

”Agenţia Centrală de Informaţii americană (CIA) a fost notificată în urmă cu 48 de ore că acordul cu ea nu mai este în vigoare”, a declarat negociatorul-şef palestinian Saeb Erakat, într-o videoconferinţă de presă.

Citește și : Incident ARMAT la o bază militară din Texas

”Este sfârşitul cooperării în domeniul securităţii cu SUA, este finalul cooperării în domeniul securităţii cu Israelul”, a adăugat Erakat.

Autoritatea Palestiniană (ANP), condusă de Mahmoud Abbas, a tăiat în 2017 legăturile cu administraţia preşedintelui american Donald Trump în contextul recunoaşterii oficiale de Washington a Ierusalimului drept capitală a statului Israel.


Totuşi, anumite relaţii non-politice, precum coordonarea între serviciile de informaţii palestiniene şi CIA, au fost menţinute.

Întrebat de jurnalişti, Saeb Erakat nu a detaliat impactul concret al unei rupturi a relaţiei în domeniul securităţii între ANP şi SUA.

Acordul de coaliţie semnat de premierul israelian Benjamin Netanyahu, liderul Likud (dreapta), şi de Benny Gantz, din partea alianţei Albastru-Alb, prevede că prim-ministrul poate cere guvernului şi parlamentului să voteze anexarea oricând după 1 iulie.

Citește și : Mai multe website-uri israeliene au fost atacate de hackeri

Noul ministru de externe israelian, Gaby Ashkenazi, a declarat luni că Israelul ar trebui să anexeze coloniile evreieşti din Cisiordania, în coordonare cu Statele Unite şi fără a afecta acordurile de pace din 1994 şi 1979 cu Iordania şi Egiptul.

Ashkenazi, reprezentant al alianţei Albastru-Alb, a apreciat că planul de pace al preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu este ”o ocazie istorică de a contura viitorul Israelului în deceniile următoare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.