Serviciile de securitate palestiniene au distrus documente secrete de teama unor raiduri israeliene

Publicat:

Serviciile de securitate palestiniene au distrus documente secrete de teama unor raiduri ale forţelor israeliene în birourile lor din Cisiordania, înainte de o eventuală anexare a unor părţi ale teritoriului de către Israel, au declarat surse palestiniene, relatează AFP marţi, scrie agerpres.

În timpul celei de-a doua Intifada (revoltă palestiniană în 2000-2005), armata israeliană a intrat în mai multe birouri ale serviciilor de securitate palestiniene pentru a pune mâna pe documentele confidenţiale.


Citește și : Rusia îşi reafirmă sprijinul pentru Iran în programul nuclear

Potrivit mai multor surse de securitate palestiniene, aceste servicii se tem că un astfel de scenariu se va întâmpla din nou, în condiţiile în care guvernul israelian trebuie să decidă, începând cu 1 iulie, asupra strategiei sale de implementare a planului administraţiei americane pentru Orientul Mijlociu.

Acesta prevede anexarea de către Israel a Văii Iordanului şi a coloniilor din Cisiordania ocupată, ceea ce ar putea conduce la o reluare a tensiunilor, au afirmat observatori, care în acest stadiu consideră mai plauzibilă anexarea anumitor colonii şi nu a Văii Iordanului şi a tuturor coloniilor.

“Recent ni s-a cerut să distrugem documente confidenţiale aflate în posesia noastră şi am respectat acest ordin”, a spus o sursă de securitate, adăugând că ordinul ar fi venit de “mai sus”.

Potrivit acestei surse, care nu a dorit să specifice natura acestor documente, serviciile de securitate au început să le distrugă în urmă cu o lună, după ce preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat că va pune capăt coordonării securităţii cu statul evreu.

O altă sursă de securitate, care a solicitat păstrarea anonimatului, a declarat că unele documente au fost distruse după ce au fost scanate şi transferate pe USB-uri, care au fost apoi plasate în “locuri secrete”. O a treia sursă de securitate a confirmat pentru AFP aceste informaţii.

Conform acordurilor de la Oslo din 1993, Autoritatea Naţională Palestiniană controlează toate oraşele palestiniene din Cisiordania, însă armata israeliană poate intra în ele pentru a face arestări, în coordonare cu autorităţile locale.

Însă la jumătatea lunii mai, preşedintele Abbas a declarat că nu se mai simte legat de acordurile cu Israelul, spunând că planul israelian de anexare dovedeşte că statul evreu nu mai respectă acordurile.

Citește și : Cercetătorii britanici AU GĂSIT medicamentul minune împotriva coronavirusului: Ieftin şi larg disponibil!

Totodată, autorităţile palestiniene au acuzat marţi armata israeliană că a efectuat o incursiune la Ramallah, sediul Autorităţii Naţionale Palestiniene, prima de la sfârşitul cooperării de securitate.

Armata israeliană “a efectuat percheziţii în trei case din Ramallah, însă nu a făcut arestări”, a declarat Ghassan Nimr, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne palestinian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.