StiripesurseSănătateSezonul virozelor. Numărul persoanelor spitalizate, în creștere în municipiul Chișinău

Sezonul virozelor. Numărul persoanelor spitalizate, în creștere în municipiul Chișinău

Publicat:

Infecțiile respiratorii, dar și cele gastrointestinale, provocate de virusuri, sunt în creștere, mai ales în rândul copiilor. În aceste condiții, în municipiul Chișinău, a crescut și numărul persoanelor spitalizate.

Potrivit datelor prezentate de șeful Direcției asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, pe parcursul săptămânii trecute, 3100 de persoane au solicitat ajutorul medicilor. Dintre acestea, aproape 1700 au fost internate, potrivit jurnal.md.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

„În ultima perioadă, se atestă o rată de internare a copiilor cu vârsta de până la cinci ani cu infecții respiratorii acute, care progresează destul de agresiv și progresează în pneumonii. Pentru săptămâna trecută, rata de spitalizare a copiilor de până la cinci ani a fost sută la sută. Din cei adresați, 100% au fost internați”, a spus șeful Direcției.

Sunt înregistrate și multe cazuri de afecțiuni cardiovasculare, afirmă Vladimir Bolocan. „Săptămânal înregistrăm, doar în spitalul Sfânta Treime, în jur de 13-15 adresări de accidente vascular-cerebrale și în jur de 10-15 adresări de Sindromul coronarian acut.”


Specialiștii îi îndeamnă pe cetățeni, mai ales pe cei aflați în categoriile de risc, să se vaccineze contra gripei și virozelor pentru a-și proteja sănătatea.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Potrivit celor mai recente date publicate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în a doua jumătate a lunii noiembrie, au fost înregistrate, timp de o săptămână, aproape 4900 de cazuri de infecții respiratorii, cei mai afectați fiind copiii. Acești indicatori sunt însă mai mici cu peste 24% față de perioada similară a anului trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.