StiripesurseSintezeShinzo Abe ajunge la Teheran, fiind primul premier nipon care vizitează...

Shinzo Abe ajunge la Teheran, fiind primul premier nipon care vizitează Iranul în ultimii 41 de ani

Publicat:

Premierul nipon Shinzo Abe începe miercuri o vizită de două zile la Teheran, în contextul tensiunilor sporite din ultima perioadă dintre Iran şi Statele Unite, informează dpa, potrivit agerpres.

Abe, primul şef de guvern al Japoniei care vizitează Iranul în ultimii 41 de ani, are programate miercuri convorbiri cu preşedintele Hassan Rohani, iar joi cu liderul suprem ayatollahul Ali Khamenei, potrivit informaţiilor furnizate într-o conferinţă de presă marţi de purtătorul de cuvânt al guvernului japonez Yoshihide Suga.

Citește și : Statele membre UE consideră justificată demararea unei proceduri disciplinare împotriva Italiei

“În contextul tensiunilor în creştere din Orientul Mijlociu, [Abe] plănuieşte să încurajeze Iranul, o putere regională, să se îndrepte spre o reducere a tensiunilor în cadrul întâlnirilor cu liderii” acestui stat, a precizat Yoshihide Suga.

Vizita premierului nipon la Teheran are loc în anul în care cele două state marchează 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.


Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Tokio a menţionat că premierul Abe a discutat marţi la telefon cu preşedintele american Donald Trump despre Iran. În cadrul conversaţiei de 20 de minute, cei doi au avut “un schimb de opinii despre situaţiile regionale, inclusiv cea din Iran”, a adăugat Suga.

Citește și : Macron avertizează cu privire la un nou război : ‘Cred că haosul este aici’

Shinzo Abe are disponibilitatea de a acţiona ca intermediar deoarece Japonia are relaţii de prietenie cu Iranul, pe care se bazează de foarte mult timp pentru importurile de petrol.

În timpul vizitei de stat întreprinse la Tokio la sfârşitul lunii mai, preşedintele Donald Trump nu s-a opus planului premierului Abe de a organiza întâlniri cu liderii iranieni.

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a efectuat o vizită în Japonia la mijlocul lunii mai, făcând apel la autorităţile de la Tokio să acţioneze în vederea protejării acordului nuclear. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.