StiripesurseȘtirile zileiȘi-a cumpărat identitate românească cu câteva sute de euro

Și-a cumpărat identitate românească cu câteva sute de euro

Publicat:

Și-a cumpărat identitate românească cu câteva sute de euro

Un moldovean și-a cumpărat identitate românească contra sumei de 450 de euro.

Citește și: A început evaluarea dosarelor candidaților de a-și continua studiile la liceu

Din spusele moldoveanului, documentul românesc a fost procurat în Italia. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră au depistat în flux posesorul documentului, identificat ca cetățean moldovean, cu domiciliu în orașul Florești.

Astfel, în punctul de trecere a frontierei Costești, pe direcția ieșire din Republica Moldova, pentru formalitățile de control s-a prezentat conaționalul, fiind pasager într-un autocar de cursă ocazională spre Italia. Acționând în baza analizei de risc, pasagerul a fost supus unu control suplimentar, iar ca rezultat în borsetă a fost depistată o carte de identitate românească, emisă pe numele său. Din primele verificări, actul prezenta semne rezonabile de falsificare.

La audieri, persoana a recunoscut că își cumpărase documentul, obținându-l prin intermediari în Italia, contra sumei de 450 de euro.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.