X

Siegfried Mureșan: Rusia a încercat să țină R. Moldova pe loc în ultimii ani și a eșuat

Siegfried Mureșan: Rusia a încercat să țină R. Moldova pe loc în ultimii ani și a eșuat

Federația Rusă a încercat să țină R. Moldova pe loc în ultimii ani și a eșuat. Declarația a fost făcută de eurodeputatul român, Siegfried Mureșan, în cadrul emisiunii ”Dialog Deschis”. Potrivit lui, Uniunea Europeană ajută Chișinăul să reducă influența rusă și să combată războiul hibrid lansat de Moscova și a reiterat faptul că aderarea R. Moldova la UE va fi benefică pentru toți cetățenii R. Moldova, indiferent de etnie, limba vorbită sau pe ce mal al Nistrului locuiesc.

Am reușit să apropiem R. Moldova de UE, să o integrăm în programele europene, să o ajutăm, să reducem dependența de gazul rusesc. R. Moldova și UE sunt împreună, în ciuda voinței Federației Ruse. Voința Rusiei de a ține R. Moldova pe loc este mai mare decât putința sa. Rușii și-ar dori, dar nu pot să țină R. Moldova pe loc, să facă rău oamenilor din R. Moldova pe cât și-ar dori. Eu sunt sigur că oamenii înțeleg că nu există niciun sprijin și nicio salvare care vine dinspre Federația Rusă, nici de stânga, nici de dreapta Nistrului” a declarat Siegfried Mureșan, potrivit deschide.md.
Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021
Eurodeputatul român a subliniat că UE oferă toată asistența necesară ca R. Moldova să combată ingerințele Rusiei și ajută Chișinăul să-și consolideze securitatea cibernetică și informațională mai ales în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului din această toamnă.
Prin Parteneriatul de Securitate și Apărare, UE transmite următorul mesaj R. Moldova: nu sunteți singuri, suntem împreună și împreună ne vom apăra de orice riscuri, de orice pericole. UE va ajuta R. Moldova să-și sporească capacitatea de a proteja oamenii și, dacă va fi nevoie de sprijin, el va veni de la nivel european. Sprijinul va fi vizibil, inclusiv financiar, inclusiv înainte de referendum, pentru ca oamenii să vadă beneficiile apropierii de UE. Va fi combătută dezinformarea, vor fi combătute știrile false și UE se va implica pentru ca oamenii să știe adevărul despre UE, cum ajută, faptul că UE sprijină toți oamenii, sprijină mintoritățile, tradițiile, cultura. Și așa cum UE s-a implicat prin sancționarea persoanelor care au vrut să destabilizeze R. Moldova, UE se va implica pentru a asigura securitatea cibernetică, va susține presa independentă, ca oamenii să fie bine informați și să nu cadă pradă dezinformării” a notat Mureșan.
Potrivit lui, regiunea transnistreană, folosită de Rusia pentru a pune presiuni pe R. Moldova și pentru a zădărnici dorința Chișinăului de a ieși de sub influența Moscovei, nu reprezintă un pericol pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană.
Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers
Noi dorim să progresăm cu integrarea în atâtea domenii și capitole, negocierile vor începe chiar dacă încă nu știm când și cum va fi soluționată problema din așa numita regiune transnistreană, asta nu ne reține de la a face progrese în toate celelalte domenii. Integrarea europeană va aduce beneficii pentru toți cetățenii R. Moldova, indiferent dacă trăiesc la sat sau la oraș, dacă sunt din nord sau din sud, dacă sunt tineri sau vârstnici, dacă sunt din stânga sau din dreapta Nistrului și indiferent dacă vorbesc acasă româna, rusa sau altă limbă. Când vom avea o soluție la chestiunea transnistreană, o vom rezolva, dar, până atunci, ea nu ne reține de la a apropia R. Moldova de UE” a conchis Mureșan.
Tags: chisinauMoldovamoscovaSiegfried Mureşan
Externe