Conservatorul, în prezent favorit la alegerile prezidențiale, explică situația din țara sa în urma anulării alegerilor în 2024 și în ajunul noului scrutin. El a avertizat și în privința pericolului „totalitar” care planează asupra Europei.
România e un „poligon de testare”, a afirmat George Simion, întrebat de ce situația țării lui e relevantă și pentru Europa sau restul lumii. Conservatorul, favorit la viitoarele alegeri prezidențiale din 4 mai, a vizitat Washington D.C., pentru a alerta SUA și lumea cu privire la pericolul eșuării democrației în țara sa. Am vorbit cu el despre haosul din România și despre ce ar putea face comunitatea internațională în privința aceasta, scrie VOZ.US, potrivit stiripesurse.ro.
Simion este vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) și co-fondator al partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pe 24 noiembrie 2024 în România au avut loc alegeri prezidențiale. Candidatul independent Călin Georgescu și Elena Lasconi au ajuns în turul al doilea, dar Curtea Constituțională a anulat rezultatul; stânga din România a acuzat interferența Rusiei. A cerut noi alegeri și i-a interzis lui Georgescu să mai participe. George Simion, care a obținut 13,9% din voturi la primul tur în 2024, a preluat conducerea dreptei și pare să-și fi atras și voturile lui Georgescu, ajungând pe primul loc în ultimele sondaje.
Citeşte şi: Maia Sandu, după atacul asupra Kievului: „Rusia nu vrea pace – doar moarte și distrugere” – Stiripesurse.md
Mișcarea lui George Simion a fost comparată cu mișcarea MAGA. Pentru a începe conversația oferindu-i publicului american un context despre ideile politice ale celui care ar putea deveni următorul președinte al României, l-am întrebat despre asemănările dintre programul lui politic și cel al președintelui Donald Trump.
El ne-a declarat: „Suntem perfect aliniați ideologic cu mișcarea MAGA. Credem în patriotism, în Dumnezeu, în familie și în libertate. Suntem la mila unui regim autoritar, tiranic, care a acaparat Uniunea Europeană, condus de birocrați nealeși. Desigur, ne aflăm într-o situație extraordinară în care trebuie să luptăm pentru democrație și libertate. Suntem un partid conservator clasic, membru al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Sunt de asemenea vicepreședinte la nivel european al acestui grup, care e condus de Giorgia Meloni”.
Simion a explicat ce s-a întâmplat la alegerile din 2024 după cum urmează: „Omul care nu era din sistem, din establishment, a câștigat alegerile. Oamenii l-au votat. El trebuia să fie noul președinte, dl Karim Giorgescu [sic! n. trad.]. Dar ei au anulat alegerile doar fiindcă erau prea incompetenți pentru a le putea câștiga, chiar dacă ei formau guvernul. Așadar, oamenii au votat contra guvernului. El ar fi trebuit să aibă un transfer democratic al puterii, dar nu s-a întâmplat”.
Întrebat despre semnificația celor întâmplate în România pentru Europa și pentru lume în general, el a declarat că în acest moment România e un „poligon de testare”. Liderul AUR vede situația din țara sa ca parte a unui plan global de a deplasa UE spre totalitarism și în direcția opusă libertății. „Vor să impună regimuri autoritare în întreaga UE pentru a se agăța de putere și pentru a crea ceva foarte periculos: două blocuri geopolitice distincte. Ei vor să poziționeze UE contra SUA. Dar noi le vedem drept aliați. Acesta e motivul pentru care, la nivel european, ECR e cel mai pro-transatlantic partid”.
Despre rivala sa l-am întrebat cum ar descrie-o pe Helena Lasconi [sic! n.trad.]. El a definit-o drept o „marionetă globalistă”. Simion a declarat că ceilalți candidați „susțin Răul și promovează lucruri care sunt împotriva voinței lui Dumnezeu”. El a mai afirmat că e unicul candidat suveranist și „singurul reprezentant al forțelor patriotice care vor să pună România pe primul loc, după modelul lui Donald Trump”.
În fine, el le-a transmis un mesaj și americanilor, cerându-le să popularizeze pe rețelele sociale și în comunitățile lor situația prin care trece România. „Tweet, tweet, răspândiți mesajul – fiți solidari cu poporul român, iar noi, ca români, vom fi solidari cu voi. E timpul să ne unim vocile și să ne facem mesajul – unul de pace, viață, demnitate umană – auzit pe scena internațională.”
[Voz.us e o publicație din Texas destinată vorbitorilor de spaniolă din SUA – n.trad.]
Interviu de Vanessa Vallejo












