StiripesurseȘtirile zileiSindicaliștii cer urgentarea consultărilor publice privind reforma salarizării în sectorul bugetar

Sindicaliștii cer urgentarea consultărilor publice privind reforma salarizării în sectorul bugetar

Publicat:

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cere urgentarea consultărilor publice privind reforma salarizării în sectorul bugetar.

Citește și: Tarife mai mari pentru apă și canalizare la Cahul

În acest sens au fost adresate demersuri președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, fiind exprimată „profunda îngrijorare față de lipsa de progrese vizibile în procesul de reformare a sistemului de salarizare din sectorul bugetar și față de neprezentarea spre consultări publice a proiectului de lege privind modificarea cadrului legal în domeniu”.

Reprezentanții sindicatelor menționează că, potrivit asigurărilor oferite anterior de Ministerul Finanțelor, noile măsuri de politică salarială urmau să fie implementate începând cu 1 septembrie 2026. În același timp, de la începutul anului curent, doar o parte nesemnificativă a salariaților bugetari a beneficiat de majorarea valorii de referință de la 2200 de lei la 2400 de lei.

„Suntem convinși că o reformă eficientă care să garanteze sporirea reală a motivației salariaților și să conducă la o echitate veritabilă în domeniul salarizării, în raport cu valoarea, complexitatea și responsabilitatea muncii depuse, nu poate fi realizată în grabă, netransparent sau prin ignorarea partenerilor sociali. Or, nerespectarea termenelor pentru implementarea majorărilor salariale poate genera tensiuni sociale în cadrul colectivelor de muncă.”, subliniază CNSM.


În acest context, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova solicită intervenția conducerii țării pentru urgentarea prezentării proiectului de lege spre consultări publice, în vederea respectării principiilor dialogului social și a angajamentelor asumate față de salariații din sectorul bugetar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au început lucrările pentru un nou obiectiv semaforic la Drochia

Au demarat lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, pe drumul R7, anunță Administrația Națională...

Costiuc reacționează după ce a fost numit „cârlan prost” la Congresul PAS

Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a criticat discursul susținut de fostul deputat și ex-viceprim-ministru Constantin Oboroc la Congresul PAS. Citește și: Tragedie la Rezina....

Tragedie la Rezina. O adolescentă s-ar fi sinucis. Cadavrul – descoperit de tata

Tragedie la Rezina. Un bărbat și-a găsit fiica de 15 ani moartă în grădina casei. Aceasta s-ar fi sinucis, potrivit PulsMedia.md. Citește și: VIDEO Doi...

Locuri pentru taxi la aeroportul din Chișinău – scoase la licitație

Aeroportul Chișinău a scos la licitație locuri destinate serviciilor de taxi, împărțite în două loturi, amplasate în zona de Sosiri a terminalului, în proximitatea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.