Sinteze

AcasăSinteze

Egipt: Un jurnalist, condamnat la zece ani de închisoare, fiind acuzat că face parte...

Jurnalistul şi cercetătorul specialist în mişcarea jihadistă din Sinai, Ismail Alexandrani, a fost condamnat la zece ani de închisoare...

Iranul cere puterilor europene să salveze acordul nuclear

Iranul a criticat marţi avertismentul SUA referitor la introducerea unor sancţiuni drastice împotriva Teheranului şi a cerut puterilor europene...

Viitorul șef al forţelor americane şi ale NATO în Afganistan provine din rândul Forţelor...

Pentagonul a ales un general din Forţele speciale, specialist în misiuni periculoase şi ultrasecrete, pentru a conduce forţele americane...

Preşedintele iranian Rouhani cere ca interdicția privind prezenţa femeilor pe stadioane să fie ridicată

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a cerut ca o interdicţie veche de decenii privind prezenţa femeilor pe stadioane să fie...

Ministrul palestinian al afacerilor externe cere CPI să lanseze “imediat” o anchetă asupra presupuselor...

Ministrul palestinian al afacerilor externe, Riyad al-Maliki, a cerut marţi Curţii Penale Internaţionale (CPI) să lanseze "imediat" o anchetă...

Prim-vicepreşedintele iranian: Pompeo are 40 de ani întârziere. Iranul a făcut o Revoluţie pentru...

Prim-vicepreşedintele iranian Eshagh Jahangiri a declarat marţi că Statele Unite îşi vor da seama într-o zi că ameninţările nu...

Siria: Efective ale poliţiei au fost desfăşurate în cartierele devastate din sudul Damascului, la...

Efective ale poliţiei siriene au fost desfăşurate marţi în cartierele devastate din sudul Damascului, la o zi după victoria...

Afganistan: Cel puţin 16 morţi şi 38 de răniţi la Kandahar, în explozia unei...

Cel puţin 16 persoane au fost ucise şi alte 38 au fost rănite, majoritatea civili, marţi la Kandahar, în...

Egipt: Armata şi-a intensificat demolările de locuinţe în regiunea Sinai (HRW)

Armata egipteană şi-a intensificat demolările de locuinţe, spaţii comerciale şi ferme în regiunea Sinai de la lansarea în februarie...

Solicitarea adresată de autorităţile palestiniene la CPI este “un pas cinic fără validitate legală”...

Ministerul de Externe israelian a transmis marţi că solicitarea adresată de autorităţile palestiniene Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a...

Erdogan: Turcia ar putea interzice importul unor produse israeliene din cauza violențelor din Gaza...

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sugerat că Ankara ar putea interzice importul unor bunuri din Israel din cauza...

Afganistan: Cel puţin patru poliţişti şi un civil au fost ucişi în explozia unei...

Cel puţin patru poliţişti şi un civil au fost ucişi şi mai mult de 30 de persoane au fost...

53 de persoane au fost rănite în timpul aterizării de urgenţă a unui avion...

Cincizeci şi trei de persoane au fost rănite, dintre care una grav, luni seară, în timpul aterizării de urgenţă...

Irak: Un jihadist belgian, condamnat la moarte prin spânzurare pentru apartenenţă la organizaţia Stat...

Un jihadist belgian care a ameninţat, în postări video, Belgia şi Franţa, a fost condamnat marţi, în Irak, la...

Israelul susține că este prima ţară care a folosit în luptă avioane F-35 de...

Israelul este prima ţară care a folosit în luptă modelul de avion nedetectabil F-35 de producţie americană, a declarat...

Armata israeliană a lovit o poziţie a Hamas în Fâşia Gaza după o incursiune...

Armata israeliană a anunţat marţi că a lovit o poziţie a mişcării islamiste Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii...

Cel puţin 12 membri ai forţelor afgane, uciși în atacuri ale talibanilor în estul...

Cel puţin 12 membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi în cel mai recent val de atacuri...

Poporul iranian îi “va da un pumn în gură” lui Pompeo (comandant al Gardienilor...

Poporul iranian îi "va da un pumn în gură" secretarului american de stat Mike Pompeo ca răspuns la un...

Zarif condamnă anunțul lui Pompeo cu privire la sancțiunile impuse Iranului

Ministrul iranian al Afacerilor Externe Javad Zarif a condamnat Statele Unite că impune cele mai "aspre" sancţiuni din istorie...

În pofida declarațiilor optimiste ale Pentagonului, există ‘puţine semne de progres’ în Afganistan (raport...

Declaraţiile optimiste despre ameliorarea securităţii în Afganistan nu corespund realităţii din teren, potrivit unui raport al unor inspectori ai...

Zeci persoane au murit din cauza unui val de căldură care a afectat oraşul...

Cel puţin 65 de persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele trei zile din cauza insolaţiei care a afectat oraşul-port...

Cisiordania: Manifestanţi palestinieni au aruncat cu ouă în direcţia unei delegaţii americane

Manifestanţi palestinieni au aruncat cu ouă, luni, în Cisiordania, în direcţia unei delegaţii americane pentru a o împiedica să...

Starea de sănătate a lui Mahmoud Abbas se ameliorează

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, internat cu începere de duminică într-un spital din Ramallah, în Cisiordania ocupată, suferă de...

Benjamin Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să sprijine politica americană în privinţa Iranului

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a salutat luni politica americană în privinţa Iranului, duşmanul declarat al statului evreu, şi a...

Carte de condoleanțe, deschisă la Ambasada Palestinei din București, pentru cei 64 de civili...

O carte de condoleanţe va fi deschisă marţi la Ambasada Palestinei la Bucureşti, în memoria celor 64 de civili...

“Nu există soluţie alternativă” la acordul privind programul nuclear cu Iranul, îi răspunde Mogherini...

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a afirmat luni că "nu există soluţie alternativă" la acordul privind programul nuclear iranian,...

Un nou acord mai vast cu Iranul va fi “foarte dificil” de încheiat, afirmă...

Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a afirmat luni că va fi "foarte dificil" să se încheie un nou...

Hassan Rouhani: Statele Unite nu pot decide pentru Iran

Preşedintele iranian a declarat luni că Statele Unite ale Americii nu pot decide pentru Iran, afirmaţie ce survine după...

Israelul îi convoacă pe ambasadorii Spaniei, Sloveniei şi Belgiei după votul în cadrul Consiliului...

Israelul i-a convocat luni pe ambasadorii Spaniei, Sloveniei şi Belgiei după votul acestor ţări în cadrul Consiliului ONU pentru...

Remarcile lui Mike Pompeo arată că SUA caută o schimbare de regim la Teheran,...

Remarcile secretarului de stat american Mike Pompeo în legătură cu strategia faţă de Iran arată că Statele Unite ale...

POLITICĂ

ECONOMIE

UE

SINTEZE

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner