StiripesurseȘtirile zileiSiria : Acord Rusia-rebeli pentru evacuarea civililor din Douma (OSDO)

Siria : Acord Rusia-rebeli pentru evacuarea civililor din Douma (OSDO)

Publicat:

Un acord pentru a permite evacuarea civililor a fost încheiat între Rusia, aliat al regimului sirian, şi rebelii care deţin controlul în Douma, ultima enclavă insurgentă în regiunea Ghouta orientală, a anunţat duminică pentru AFP Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), conform agerpres.

”S-a ajuns la un acord parţial între grupul Jaich al-Islam şi Rusia, pentru a permite evacuarea a sute de civili în Idleb”, o regiune care nu se află sub controlul regimului, în nord-vestul Siriei, a declarat Rami Abdel Rahman, directorul OSDO.

Citește și : Rusia : Guvernatorul Regiunii Kemerovo demisionează după incendiul devastator din mall

Potrivit acestuia, ar fi vizate aproximativ 1.300 de persoane. “Negocierile continuă pentru a ajunge la un acord deplin”, a adăugat el.

”O nouă rundă de discuţii a avut loc sâmbătă şi s-a ajuns la un acord pentru a evacua cazurile umanitare în nordul Siriei”, a confirmat comisia civilă din Douma, care participă la negocieri.


Copleşite de o avalanşă de atacuri, care au ucis mai mult de 1.600 de civili în cinci săptămâni, două dintre cele trei grupuri rebele din Ghouta au fost de acord să renunţe la poziţiile lor. Mai mult de 45.000 de rebeli şi civili au fost evacuaţi în zece zile din Ghouta, regiune controlată acum de regim în proporţie de 95%, potrivit OSDO.

Discuţiile angajate cu Jaich al-Islam, care controlează ultima enclavă insurgentă din jurul oraşului Douma, trenează de mai multe zile. Potrivit OSDO, facţiunea islamistă doreşte să negocieze rămânerea sa în Douma, în schimbul dezarmării sale şi desfăşurării poliţiei militare ruse.

Dar Moscova nu vrea să negocieze un acord diferit de cele obţinute cu celelalte grupări rebele: rezidenţii pot rămâne, iar combatanţii şi cei care doresc sunt evacuaţi în nord-vestul Siriei.

Sâmbătă, regimul sirian a promis să continue luptele pentru reluarea ultimei enclave insurgente. Pentru a exercita presiuni asupra insurgenţilor, forţele regimului şi-au consolidat prezenţa în jurul oraşului Douma.

Reluarea completă a Ghouta, la porţile Damascului, sub asediu de cinci ani, va marca o victorie răsunătoare pentru preşedintele Bashar al-Assad în războiul care face ravagii în Siria din 2011.

Graţie susţinerii militare ruse, puterea de la Damasc a reuşit să inverseze situaţia din război, multiplicând victoriile asupra rebelilor şi jihadiştilor, până la recucerirea a mai mult de jumătate din ţară.

La începutul anului, regimul a făcut din Ghouta de Est prioritatea sa, după ce rebelii din această zonă au tras obuze şi rachete asupra capitalei.

Citește și : Ecuador : Cei doi jurnalişti răpiţi de FARC sunt „bine” (ministrul de interne)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

Moldovean – găsit mort într-o mașină furată în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.