StiripesurseSintezeSiria: Bashar al-Assad l-a primit pe şeful diplomaţiei iraniene, pentru discuţii...

Siria: Bashar al-Assad l-a primit pe şeful diplomaţiei iraniene, pentru discuţii legate de negocieri de pace

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a primit marţi, la Damasc, pe şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, pentru discuţii legate de viitoarele convorbiri de pace cu privire la Siria, prevăzute să aibă loc pe 25-26 aprilie în capitala Kazahstanului, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Iranul este, alături de Rusia, unul din marii aliaţi ai Damascului în războiul care devastează Siria începând din 2011.

Citește și : China foloseşte inteligenţa artificială pentru a supraveghea acţiunile uigurilor

Cele două puteri patronează, împreună cu Turcia, care îi susţine pe rebeli, procesul de la Astana, lansat pentru găsirea unei soluţii la conflict.

Conform comunicatului oficial, Assad şi Zarif au discutat despre următorul ciclu de negocieri şi ‘despre importanţa contactelor între Damasc şi Teheran pentru o coordonare continuă (…) între cele două ţări’.


Cei doi oficiali au denunţat ‘războiul şi terorismul economic’ purtate de ţările occidentale, ‘în frunte cu Statele Unite’, împotriva ‘acelora care nu le împărtăşesc punctele de vedere în anumite dosare regionale’.

Atât Siria, cât şi Iran sunt sub impactul puternic al sancţiunilor economice americane.

După o întrevedere cu omologul său sirian Walid Muallem, Zarif a evocat în faţa jurnaliştilor situaţia de la Idlib, bastion jihadist din nord-vestul Siriei.

Zona, controlată de organizaţia Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fostă aripă a Al-Qaida), a făcut în septembrie obiectul unui acord între Ankara şi Moscova, care a permis împiedicarea unei ofensive a armatei siriene.

Acordul viza crearea unei ‘zone demilitarizate’ care să separe sectoarele insurgente de zonele guvernamentale. Iniţiativa a fost doar parţial aplicată, din cauza refuzului jihadiştilor de a se retrage din viitoarea zonă tampon.

Citește și : Tripoli susţine că ‘nu există niciun acord pentru a menţine migranţii în Libia’

După acord, regimul şi-a continuat sporadic loviturile împotriva oraşului Idlib şi a împrejurimilor sale, intensificând bombardamentele începând din februarie.

Potrivit lui Zarif, citat de cotidianul sirian Al-Watan, ‘garanţii’ procesului de la Astana ‘trebuie să respecte angajamentele legate de dosarul Idlib’, problema cea mai importantă rămânând ‘dezarmarea grupărilor teroriste şi plecarea lor din Idlib’.

După Damasc, şeful diplomaţiei iraniene este aşteptat în Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.