StiripesurseSintezeSiria: Guvernul şi opoziţia s-au reunit la Geneva pentru revizuirea Constituţiei

Siria: Guvernul şi opoziţia s-au reunit la Geneva pentru revizuirea Constituţiei

Publicat:

Reprezentanţi ai guvernului sirian şi ai opoziţiei s-au reunit miercuri, la sediul ONU din Geneva, pentru lansarea comitetului însărcinat cu revizuirea Constituţiei ţării, relatează AFP, potrivit agerpres.

Comitetul constituţional, plasat sub egida ONU, este compus din 150 de membri, împărţiţi în mod egal între guvernul preşedintelui Bashar al-Assad, diferitele facţiuni ale opoziţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Citește și : Criza politică din România ar putea amâna instalarea echipei von der Leyen (Les Echos)

Există însă puţine speranţe ca această reuniune să ajungă la o soluţie politică la conflictul din Siria, soldat cu peste 370.000 de morţi începând din 2011.

Emisarul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, s-a arătat totuşi optimist în discursul său de deschidere, vorbind despre un ‘moment istoric’ şi un ‘nou capitol pentru Siria’, chiar dacă ‘drumul din faţa noastră nu va fi uşor’.


Negociatorul-şef al regimului sirian, Ahmad Kuzbari, a elogiat Constituţia actuală, numind-o ‘modernă’, dar a adăugat că ‘aceasta nu ne împiedică să avem în vedere posibile noi amendamente (…) sau să procedăm la modificări pentru a institui o nouă Constituţie (…) benefică pentru poporul nostru’.

Kuzbari a subliniat că armata siriană va continua lupta împotriva inamicilor preşedintelui Assad. ‘Am combătut terorismul înaintea acestei reuniuni şi vom continua această luptă până când vom elibera fiecare părticică a teritoriului nostru’, a declarat el.

La rândul său, şeful delegaţiei opoziţiei, Hadi Albahra, a calificat reuniunea drept ‘prima etapă pe drumul lung spre vindecare’. ‘Ştim toţi că cele 150 de persoane reunite astăzi în această sală au opinii divergente. Însă, după opt ani de suferinţe, am venit aici pentru a căuta puncte de convergenţă’, a menţionat el.

Cei 150 de membri ai Comitetului vor discuta joi şi vineri la Palatul Naţiunilor de la Geneva, însă numai 45 dintre ei vor începe săptămâna viitoare examinarea Constituţiei.

Citește și : Recompensa URIAȘĂ pusă pe capul lui al-Baghdadi ar putea ajunge la un fost responsabil jihadist

Pentru discuţiile de la Geneva nu a fost stabilită o dată limită. Potrivit emisarului ONU, obiectivul este să se ajungă la un consens în toate probleme ridicate, iar orice modificare va trebui adoptată cu cel puţin 75% din voturi.

Revizuirea Constituţiei este un element central al Rezoluţiei 2254, adoptată în decembrie 2015 de Consiliul de Securitate al ONU şi care mai prevede organizarea de alegeri sub egida Naţiunilor Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.